Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romania va ajunge la nivelul investitiilor din Bulgaria peste doi ani

Publicat in Curierul, marți 22 februarie 2005 ·

Nivelul investitiilor straine pe cap de locuitor din Romania ar putea egala si chiar depasi, in urmatorii doi ani, valoarea din Bulgaria, cu conditia adoptarii unor masuri de imbunatatire a mediului de afaceri, estimeaza Consiliul Investitorilor Straini (CIS). "Romania a fost ocolita ani buni de investitorii straini, dar in ultimii doi ani, imaginea ei s-a imbunatatit considerabil", a declarat, ieri, Patrick Gelin, vicepresedintele CIS, prezent la lansarea editiei din 2005 a Cartii Albe a Consiliului. Potrivit datelor organizatiei, nivelul investitiilor pe cap de locuitor din Bulgaria este de doua ori si jumatate mai mare decat cel din Romania. In acest sens, Consiliul a elaborat o serie de recomandari referitoare, printre altele, la sistemul juridic, la regimul fiscal, Codul muncii, coruptie si sistemul bancar, care sunt cuprinse in editia din acest an a Cartii Albe. "Sistemul juridic are nevoie de mai multe imbunatatiri. Legile ar trebui sa fie aplicate uniform tuturor societatilor comerciale, iar numarul ordonantelor de urgenta ar trebui sa fie redus semnificativ", a precizat presedintele CIS, Gilbert Wood. In opinia sa, sistemul judiciar este suprasolicitat, pentru ca numarul judecatorilor este redus. In ceea ce priveste regimul fiscal, CIS apreciaza ca adoptarea Codului fiscal, anul trecut, a fost un pas important, insa aplicarea acestui act normativ este deficitara. Cele mai importante recomandari ale CIS in acest domeniu se refera la armonizarea legislatiei fiscale din Romania cu cea din Uniunea Europeana, la deducerile fiscale pentru scoaterea din gestiune a stocurilor/mijloacelor fixe si la adoptarea standardelor internationale de raportare financiara. Flexibilitatea fortei de munca reprezinta inca una dintre nemultumirile investitorilor straini. In opinia acestora, fondul de garantare pentru plata creantelor salariale ar trebui finantat prin asigurarile de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°