Intr-o saptamina a fost tinta a doua atacuri dure din partea unui post important de televiziune si a tinut prima pagina a mai multor cotidiene cu acuzatii la fel de grave. In aceeasi saptamina, o fosta colaboratoare apropiata, aflata acum dupa gratii, l-a incriminat in public pentru subtilizarea banilor a peste 250.000 de romani.
Colac peste pupaza, personajul in cauza a mai suferit si o cazatura soldata cu mari dureri la piciorul deja infirm. Ati ghicit: este considerat “parintele FNI” si raspunde la numele Sorin Ovidiu Vintu.
Inamicul public numarul unu se afla in fata mea, pe un fotoliu, cu picioarele sprijinite pe un taburet, din cauza accidentului de acum doua zile. Insista pe un mesaj: el nu a furat, a facut afaceri. Afacerile sint imorale din punctul de vedere al eticii comune fiindca intotdeauna unul cistiga, iar celalalt pierde.
Numai ca trebuie sa fii “idiot” sa furi intr-o tara ca Romania care, desi nu pare, are legi foarte permisive.
Sint in celebra casa din spatele guvernului, in fata careia nu de mult bodyguarzii au imbrincit ziaristii de la “Curentul”. Pe dinauntru e mult mai primitoare decit pe dinafara. Livingul in care ne aflam e decorat in tonuri de bej.
Omul a carui avere este estimata de revista “Capital” la aproape o jumatate de miliard de dolari fumeaza Rothmans Royals, are un telefon de acum trei ani, Nokia 6310, si poarta un trening lejer. E nebarbierit si nu vrea sa se fotografieze fiindca nu se simte aspectuos. Bombane ceva despre niste poze in costum care i s-au facut. Insist. Degeaba. Ma someaza sa-l tutuiesc.
Ii spun, in mare, despre ce vreau sa vorbim. La punctul FNI explodeaza: domnule, nu mai vreau sa vorbesc despre asta. Iti spun acum cum stau lucrurile, tu rezumi si am incheiat capitolul, bun?
Bun.
In ultimii patru ani am fost tinta a mii de atacuri in presa, am fost int