Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi în apropierea aeroportului din Manila, Filipine. Accidentul, produs la scurt timp de la decolarea aparatului, s-a soldat cu moartea pilotului, care era singur la bordul aparatului. Conducerea aeroportului a anunţat că pilotul a trimis un semnal de alarmă la câteva minute de la decolare, dar la scurt timp, legătura radio s-a întrerupt. (I.B.)
Opt persoane au murit în urma coliziunii dintre un elicopter şi un avion de mici dimensiuni, produsă luni la prânz, în regiunea Zell am See (centrul Austriei). Rămăşiţele celor două aparate, dintre care unul a luat foc, au fost împrăştiate pe o distanţă de 20 de metri. Incidentul a avut loc la mica distanţă de telegondola din staţiune, care transporta turiştii spre pârtiile de ski. La bordul elicopterului se aflau şapte persoane. (I.B.)
Un avion aparţinînd forţelor de poliţie indoneziene s-a prăbuşit, marţi dimineaţă, în apropierea aeroportului din regenţa Sarmi, situată pe insula Papua, incidentul soldîndu-se cu moartea a 14 persoane şi rănirea altor patru. Aparatul de zbor se afla în misiune, având la bord 14 pasageri şi patru membri ai echipajului. Înainte de producerea incidentului, piloţii au luat legătura cu turnul de control al aeroportului, cerând permisiunea pentru efectuarea unei aterizări forţate. Cauza prăbuşirii avionului nu a fost determinată încă, autorităţile continuînd cercetările. (I.B.)
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit joi în apropierea aeroportului din Manila, Filipine. Accidentul, produs la scurt timp de la decolarea aparatului, s-a soldat cu moartea pilotului, care era singur la bordul aparatului. Conducerea aeroportului a anunţat că pilotul a trimis un semnal de alarmă la câteva minute de la decolare, dar la scurt timp, legătura radio s-a întrerupt. (I.B.)
Opt persoane au murit în urma coliziunii dintre un elicopter şi un avion de