Cu multe emoţii şi un trac mai puţin specific unui artist, primarul Bandului, Mircea Rusu, a readus în atenţia opiniei publice cazul fostului primar Florian Văidean. În plus, Mircea Rusu mai acuză actuala putere că, în loc să controleze ilegalităţile făcute de Văidean, pe care el le tot reclamă de câţiva ani, o comisie a reprezentanţilor prefecturii l-a controlat tot pe el, respectiv legalitatea hotărârilor emise de la instalarea sa în funcţie. Nemulţumirile primarului au fost susţinute şi amplificate de preşedintele Asociaţiei LIDER, Cornel Brişcaru.
Scuzându-se că nu este încă familiarizat pe deplin cu administraţia publică, Mircea Rusu a dat dovadă că nici nu a uitat total aptitudinile unui artist, ceea ce ia permis să dea o notă uşor dramatică unei probleme strict administrative. Astfel, în timp ce stătea în biroul lui de la primărie buchisind tainele administraţiei, Mircea Rusu s-a trezit împresurat de o delegaţie de la prefectură. Iniţial s-a bucurat, crezând că aceştia au venit cu scopul de a restabili Dreptatea şi Adevărul în Band. Când colo, s-a înşelat. “Am realizat că nu Văidean era obiectul discuţiei ci ţinta eram eu”, s-a plâns Mircea Rusu de ingerinţele reprezentantului guvernului în teritoriu, Ciprian Dobre. Despre care Cornel Brişcaru a adăugat că are un comportament de “tătuc”.
Văidean, protejat de PD?
Mircea Rusu nu-şi explică cum de Văidean se bucură de o protecţie atât de mare, deoarece sesizările lui s-au lovit de acelaşi refuz de a-l controla pe, pe atunci, primarul Bandului, şi pe vremea cât PSD se afla la putere. De asemenea, nu înţelege curiozitatea funcţionarilor din prefectură, special al lui Călin Şara de a se interesa de aspectele personale ale casei lui. Mircea Rusu a mai spus că acum Văidean (membru PUNR) şi-a găsit scăparea la PD, că deja ameninţă că se va folosi de poziţia lui politică pentru a se răzbuna, dar şi d