- Editorial - nr. 38 / 24 Februarie, 2005 In ochii occidentalilor, fie ei si mai aproape de noi sau de peste ocean, Romania continua sa fie privita ca o tara atipica. Nu intamplator cu ceva vreme in urma, vorbind despre deceptiile cu privire la Irak, presedintele George Bush spunea: "In problema Irakului, ne-am fi multumit, in cele din urma, si cu o democratie in stil romanesc." De ce acest lucru? Pentru ca evolutia ei postdecembrista nu se incadreaza intr-un model anume, nici existent, dar nici previzibil, fapt pentru care ne confruntam cu tot felul de ciudatenii, de abateri de la normal, astfel incat observatorilor le este greu sa precizeze cu claritate drumul pe care-l urmeaza aceasta tara si ce vrea, de fapt, Romania, in context mondial si european, atat ca stat de drept, cat si ca economie de piata. Faptul ca noi nu ne miscam pe niste coordonate stiute, verificate, ca nu ne incadram in anumite tipare este demonstrat de harababura ce domneste, atat in viata economica (dominata de furtul avutiei nationale), cat si in cea social-politica (macinata de coruptie), incapabila astfel sa raspunda cu limpezime la problemele noastre existentiale, la intrebarile: ce ne dorim si incotro ne indreptam? Ca urmare, comportamentul nostru, in raport cu al celorlalte tari foste comuniste, care au pasit pe drumul democratiei, pare bizar si, de aceea, el este mereu studiat si tinut sub control, ca o curiozitate, de catre Uniunea Europeana, Fondul Monetar International, Banca Mondiala etc., implicate, intr-un fel sau altul, in evolutiile din Romania. Acestea nu inceteaza sa ne monitorizeze, sau chiar sa ne solicite corectii, atunci cand se considera ca prea o luam pe alaturea. Nu din exces de profesionalism, ci mai ales din lipsa de profesionalism. De multe ori intalnim, atat la nivelul clasei politice, cat si al unor segmente ale societatii civile, anumite atitudini de nemul