La Bucuresti se vorbeste despre NATO – floarea de la butoniera liderilor romani, mai putin conectati la evenimentele si tendintele internationale – ca la inceputul anilor ’90, desi situatia s-a schimbat radical. Alianta Nord-Atlantica nu mai functioneaza in matricea originara, asa cum a fost gindita in 1949.
UE are propria strategie de securitate – diferita de viziunea americana, cel putin, in privinta mijloacelor –, iar intre Washington si Bruxelles, pilonii Aliantei, nu mai exista un dialog real si eficient.
Deciziile luate in 2001 in capitala Cehiei au fost o bomba cu ceas. Daca, atunci, se parea ca SUA au cistigat pe toata linia – extinderea, condamnarea regimului Saddam Hussein, crearea coalitiilor ad-hoc – acum putem constata ca administratia americana este acuzata ca a abuzat tocmai de aceste instrumente ale NATO, fara consultarea prealabila a aliatilor.
Principalele state UE s-au opus solutiei militare in Irak si nu sint dispuse sa se implice doar cu un program de instruire a noii armate de la Bagdad, iar coalitiile ad-hoc, formate de Statele Unite cu unii membri NATO mai ales din „noua Europa“, au produs disensiuni in cadrul UE.
Dupa intilnirile dintre Bush si liderii europeni, fiecare parte a ramas cu ideile anterioare. Propunerile americane privind blocarea admiterii Iranului in Organizatia Mondiala a Comertului, mentinerea embargoului militar impus Chinei si deschiderea discutiilor de admitere a Ucrainei in NATO au fost respinse.
Pentru prima data, Congresul american, ingrijorat de ascensiunea periculoasa a Chinei, vorbeste despre represalii. Daca UE nu va reveni asupra deciziei de a ridica embargoul impotriva Beijingului, atunci SUA nu-i vor mai vinde nici un fel de tehnologie. UE cere SUA sa fie tratata ca intreg si sa comunice cu statele membre doar prin intermediul institutiilor comunitare. @
