Tot mai mult se reliefeaza in ultima vreme necesitatea raspunderii personale pentru greselile comise. Orice culpa dovedita trebuie sa fie sanctionata printr-un verdict, care nu e neaparat numai un verdict juridic. Poate la fel de bine sa fie un verdict dat de opinia publica, de pilda. Este clar ca orice om e supus greselilor; nu exista om perfect (in afara de Ion Iliescu). Dar fiecare trebuie sa raspunda de greselile sale; chiar si in cazul cind ele n-au fost premeditate sau nu au adus nici un cistig celui care a gresit. Dimensiunea juridica a sanctiunii nu trebuie sa depinda de pozitia sociala sau politica a faptuitorului; insa ea capata o incarcatura morala suplimentara cind faptuitorul ocupa o pozitie inalta in stat sau societate. De aceea, independenta justitiei este imperios necesara si efectiva. Dar oare la noi asa se intimpla? Din recenta actiune a senatorului Iorgovan reiese ca, in ultimii patru ani, sub conducerea PSD-ului, asa a fost. (Ma refer la actiunea domnului Iorgovan cu privire la casa lui Basescu, nu la trimiterea la dracu' a lui Adrian Nastase; dupa cum reiese din framintarile din interiorul marelui partid, aceasta actiune este in curs de desfasurare si are toti sortii de izbinda, avind si aprobarea dracului cel mare.) Sint multe fapte care argumenteaza aceasta afirmatie. Iar daca cineva a gresit, a platit. De pilda, Rodica Stanoiu, pe atunci ministru de justitie, prinsa cu casa-n sacul de dolari, n-a platit? Ba a platit. I s-a dat o sanctiune groaznica. A fost numita consilier pe linga Ion Iliescu. Dar Ion Iliescu, cind a intervenit in problema retrocedarii imobilelor abuziv nationalizate si am fost amendati la Strasbourg, n-a platit? De fapt, am platit noi, dar cine poate masura fericirea noastra de a plati in locul aceluia care cind rasare si minerii apare! (Sic). Cind s-a dat o lege speciala in urma careia Iliescu a putut fi ales senator, cind