Pîinea redactorului de carte este una intermediară. Graham. Puţin green(e), mult gri. El e un pic scriitor, un pic corector, un pic "vrei să fii miliardar", un strop bibliotecar, puţin lingvist, critic de taină, adnotor politicos, stilist din pudoare. Bine intenţionat îndeobşte şi altruist prin fişa postului, el este machioza trecută mărunţel în lunga listă de nume de la sfîrşitul filmului. Tocmai de aceea el poate părea uneori un mare tupeist. Cu ce drept intervine într-un text al unui autor, traducător etc., oricum mai cunoscuţi decît el? De unde ştie că e mai bună varianta lui? Nu cumva modificările propuse de el sînt fleacuri? Nu se putea şi fără ele? Ce urmăreşte, de fapt? Într-adevăr, cît de în serios poţi lua un asemenea om, care cară cu el pixuri colorate, creion, gumă şi ascuţitoare, şi ale cărui însemnări pe manuscrise sînt inclusiv sub formă de beţişoare sau bastonaşe? Cred că mai simplu e să ne întrebăm ce s-ar povesti dacă n-ar fi.

Dacă e vorba de traduceri, vă pot spune că puţin a lipsit să nu găsiţi într-o carte sau alta lucruri de genul: "un flirt la cincizeci de centimetri" (în loc de "un flirt de doi bani"), "copaci înfipţi în pirostriile cerului" (năuca obsesie a neaoşismelor, pentru că de fapt era vorba de "copaci acoperiţi de chiciură"), "contacte de limbă în jurnalul intim al lui..." sau "a luat-o în susul tubului". S-ar fi putut şi aşa, dar parcă n-ar fi fost tocmai cinstit pentru cititori. Ce-i drept, în cadrul facultăţilor de Litere nu există o secţie sau măcar un curs pentru redactori de carte (pentru bibliotecari există). Ei se (auto)construiesc din mers, prin confruntare directă cu mai multe genuri de text şi cu diferite reguli ale casei (ale caselor de editură). Asta face ca munca lor să fie mai degrabă o meserie, decît o profesie. Un meseriaş profesionist e însă deja un pleonasm. Claudiu CONSTANTINESCU trend inţe

Pîine