Selectarea şi transcrierea variantelor, două operaţiuni simple - evident, în limitele simplităţii dificultăţilor profesionale specifice -, au devenit, datorită modalităţii improprii folosite de îngrijitoarea volumului, complicate şi grave prin consecinţele lor. Cauza principală a fost şi a rămas, prin efectele ei, selectarea şi transcrierea variantelor nu după criterii lingvistice ferme, ci după nişte păreri subiective. Cum s-ar zice, cam după ureche. Cu alte cuvinte, este vorba de confuziile făcute de Marta Anineanu între, pe de o parte, grafiile certe, şi, pe de altă parte, fonetismele şi formele gramaticale posibile, justificate de prezenţa lor clară în cuprinsul întregii opere odobesciene. Tocmai pentru a evita înscrierea în ediţie a consecinţelor unor asemenea confuzii, atât în texte cât şi în variante, am optat, în Nota asupra ediţiei (cf. vol. I., p. 15), pentru aplicarea principiului transcrierii prin interpretare fonetică şi a principiului emendării prin conjectură şi m-am străduit să extrag din manuscrisele şi din textele tipărite în timpul vieţii scriitorului câteva norme care să le asigure - desigur, în limitele relativităţii, - transpunerea cât mai fidelă şi cât mai unitară (cf. vol. I., pp. 10-23). Din nefericire, Marta Anineanu - şi, "luându-se după ea, unii textologi de fantasie, a căror nemenie a început să se-nmulţească la noi subt ocrotirea nepăsării publice"

(l-am citat, cu doar o singură schimbare de cuvânt, pe Odobescu) - nu numai că a folosit doar din când în când şi cam pe sărite, cam pe apucate şi cam pe nepricepute, acele norme, dar le-a şi dispreţuit de foarte multe ori, generând astfel o mare harababură şi dând tonul pentru alte harababuri, în ritmurile cărora au fost lucrate şi alte volume din cele încă unsprezece, câte au mai apărut până în 1996. Harababură şi harababuri a căror consecinţă majoră a fost anularea valorii filo