americane (2) Întrebarea primelor ore petrecute în America (pînă în momentul despre care voi vorbi mai încolo) a fost cum de poate arăta Bill Clinton atît de tras la faţă. Altfel, vreme frumoasă la New York, apoi zborul de 90 de minute spre Washington nici nu ştiu cum a trecut, iar cele 288 de pagini ale ediţiei The NY Times din acea duminică de 13 februarie (fără programul TV, suplimentul Book Review sau revista NYT Magazine, toate la pachet) erau pline cu lucruri plăcute ochiului de călător dat peste cap cu fusul orar - cum ar fi comics-urile sau ultima ispravă a artistului Christo şi a irepetabilei sale soţii Jean-Claude, care au plantat pe aleile din Central Park 7.500 de porţi din lemn cu pînză de culoarea şofranului, în valoare de 21 de milioane de dolari (cît a costat proiectul, sprijinit chiar de către primarul Bloomberg). Şi, cum spuneam: seara, la ştiri, Clinton, aflat el însuşi în ajunul unei plecări spre Asia sinistrată - el şi Bush senior, dar bătrînul pare mai agil. Opt ani se vor face în vara asta de cînd un tînăr, zîmbitor şi mîzgălitor de rochiţe preşedinte al Statelor ateriza la Bucureşti - dar parcă au trecut şapte mandate şi trei tsunami peste el. Acum e ridat şi - cum să spun? - uzat (mai uzat chiar decît Michael Jackson, dacă aşa ceva poate fi imaginat). În aceeaşi seară de duminică, în Washington, a doua întrebare! Gazda - director de programe al ONG-ului Law-Related Education Centre, voi mai vorbi despre el - ne-a dus pentru cină într-un bistro pe-aproape de strada P, undeva în N-E capitalei. Pe menu, pretenţia că localul are bere din toate colţurile lumii! Minune mare: două beri din România, anume sortimentele Drax şi Madonna! Ce trişorii or mai fi şi astea? - m-am întrebat; cînd colo, ce să vezi: Drax, medie la preţ şi tot pe-acolo la gust, cu o etichetă roşie purtînd un Dracula desenat cu colţi lungi şi guler înalt, chiar zice că e f