Se ştie, mai toate marile romane ale literaturii universale au fost ecranizate, cu rezultate mai mult sau mai puţin meritorii. Capodoperele unor autori precum Daniel Defoe, Shakespeare, Cervantes, Balzac, Dostoievski, Tolstoi, Proust, Camus, Hemingway, şi cine doriţi, au versiuni cinematografice mai bune sau mai proaste, apreciate sau contestate de public şi de criticii de specialitate. Există însă şi cazuri - e drept, mult mai rare - în care filmul precedă apariţia romanului omonim. Singurul exemplu românesc ce îmi vine în minte, în acest domeniu al transpunerii literare a unui film, este publicarea romanului Prea tîrziu, de Răsvan Popescu, la destulă vreme după ce filmul lui Lucian Pintilie a făcut săli pline în cinematografele din ţară şi s-a distins la importante festivaluri internaţionale.
De fapt, în acest caz, lucrurile au fost ceva mai complicate. Răsvan Popescu şi Lucian Pintilie au scris împreună scenariul filmului. După turnarea peliculei, Răsvan Popescu a transformat scenariul într-un roman de o factură cu totul specială, în care se regăseau cu stridentă vizibilitate şi cîteva dintre motivele cinematografice specifice brand-ului Lucian Pintilie (îmi amintesc, am mai scris-o, scena cu grupul de petrecăreţi care intră într-un compartiment de navetişti - scenă care apare şi în alt film al lui Pintilie, Balanţa -; la nivelul unui film o astfel de scenă reprezintă o excelentă pată de culoare locală; într-un roman ea nu mai are însă nici un haz, mai ales după ce ai văzut ambele filme).
La cîţiva ani distanţă, Răsvan Popescu reia într-un fel acest procedeu de transformare a unui scenariu într-un roman, după apariţia filmului. Chiar dacă filmul Femeia visurilor nu a fost proiectat încă în cinematografe, regizorul său, Dan Piţa, explică circumstanţele în care a apărut romanul: "Cu timpul, scenariul a devenit roman, adic
