Centenarul naşterii lui Sartre va fi marcat, cu siguranţă, de numeroase "dosare" şi numere speciale de revistă. Primul, după ştiinţa mea, este cel propus de L'Histoire şi mizează, fapt iarăşi previzibil, pe prezentarea unui "Sartre sans tabou". Intră în atenţie, în primul rînd, erorile de gîndire politică ale filosofului, analizate - cu măsură, dar fără concesii - de Michel Winock. În categoria subiectelor "delicate" mai intră atitudinea lui în timpul războiului, antiamericanismul, tratarea cu superficialitate a antisemitismului vehement al lui Jean Genet, relaţiile cu Uniunea Sovietică, precum şi viaţa intimă a lui Sartre, mai brutal spus sexualitatea lui. Acest din urmă aspect e tratat de o universitară germană, Ingrid Galster, şi merită să ne oprim puţin asupra lui. Nu e, desigur, un aspect necunoscut. Avem, înainte de toate, chiar mărturiile Simonei de Beauvoir din scrierile memorialistice, apoi corespondenţa publicată (parţial, totuşi) în ultimele două decenii, în fine povestirile victimelor fanteziilor erotice ale celor doi, povestiri dintre care se detaşează net curajoasa confesiune a Biancăi (Bienenfeld) Lamblin, Mémoires d'une jeune fille dérangée (1993). Ştim, aşadar, că Sartre şi Simone de Beauvoir încheiaseră un fel de contract ce trebuia reînnoit la fiecare doi ani: relaţia lor nu excludea alte legături erotice, singura condiţie fiind obligativitatea de a nu-şi ascunde nimic. Ştim care au fost cele mai importante legături ale Simonei: Jacques-Laurent Bost, ajuns membru al comitetului de redacţie la Temps Modernes, scriitorul american Nelson Algren (scrisorile către Algren, foarte frumoase, au fost tipărite abia în 1997), Claude Lanzmann, cel care a preluat în fapt conducerea revistei după moartea celor doi, plus cîteva aventuri cu totul efemere (Fernando Gerassi, Arthur Koestler, René Maheu). În ceea ce priveşte aventurile feminine, Ingrid Galster