- Editorial - nr. 39 / 25 Februarie, 2005 Sincer sa fiu, m-au trecut fiori reci si am simtit un sloi de gheata coborand pe sira spinarii, atunci cand cineva, un targumuresean hatru, prolifera o gaselnita asezata la granita dintre adevar si ridicol. Spunea el ca ar fi posibil, atata timp cat pe la noi totul se poate intampla si derula dupa niste secvente parca decupate dintr-un teatru al absurdului, ca o gasculita beata, pripasita prin Bucurestiul chemarilor ademenitoare, ar avea pretentii sa fie inscaunata la Ministerul Culturii in fotoliul cu numarul 1. Mare-i gradina, ta, Doamne, mi-am zis. Chiar sa nu fi ajuns inca pana la urechile unora de prin Parlament adevarul ca nu-i bine sa te intinzi mai mult decat iti permite plapuma, ca trebuie sa-ti cunosti lungul nasului, sa stii masura si sa cunosti banca in care trebuie sa stai? Ce o mai fi in capul unor sfertodocti si semidocti si cum ajung astia prin Parlament, numai bunul Dumnezeu stie! Ba mai stie cineva: romanul naiv, fara acea suficienta cultura politica, dezinformat si pacalit mereu, care da cu stampila, in ziua votului, cum si cam pe unde se nimereste! Pentru sfertodoctii si semidoctii ambitiosi, sfidarea planului real devine obisnuinta, ei mereu fiind cu gandul la mariri, fara sa mai cugete si sa cumpaneasca, de pilda, ca un scaun de ministru al Culturii, mai ales acolo unde s-au aflat mari barbati ai neamului in perioada interbelica, iar dupa decembrie 1989, un Andrei Plesu, un Viorel Marginean, un Marin Sorescu, un Petre Salcudeanu, un Ludovic Spiess, un Ion Caramitru, academicianul Razvan Theodorescu, un secretar de stat cum a fost regretatul filolog, marele intelectual Serafim Duicu, devine o nuca prea tare, care ar putea sa rupa dintii de lapte ai unor orgoliosi "cataratori". In alta ordine de idei, nu cred, cu tot respectul pe care i-l port, fiind o femeie inteligenta si informata, ca doamnei Mona Mu