din cauza vremii nefavorabile se va desfăşura la sală Îmi place la sfîrşitul lumii. Lumea e nervoasă. Cumpără mult. Se distrează. Bate Dubaiul la şase luni, cînd se schimbă colecţia la Calvin Klein. Schimbă gresia. Face planuri. Plimbă cîinele în fiecare dimineaţă două ore, să nu se îngraşe şi să fie nevoit să-i dea statine. Orişicît, sînt scumpe. Mai scumpe decît plimbătorul de cîini specializat. Dar spuneam că-mi place la sfîrşitul lumii. Îmi place că a mai găsit resurse să ne suprindă. Să-i facă de rîs pe prorocul Iezechiel, pe Enoh şi pe tipul acela din secolul XIX care a inventat Martorii lui Iehova. Să ne ţină în suspans pînă în ultima clipă. Şi după aceea, ca un serial bun. Ca o rată la casă. Ca un roman-foileton. Nu ştiţi despre ce vorbesc - nu mai există romane-foileton. Sfîrşitul lumii, doamnelor şi domnilor, a venit. Şi a plecat. S-a întors, că uitase ceva. Ne-a părăsit din nou. A dat un mail, că suna. N-a apărut în week-end-ul promis, însă a trecut luni, cînd nu eram acasă. Ne-a lăsat ceva - DVD-ul cu trailerul la Apocalipsa Pe Bune - dar l-am încercat şi nu merge. Nu e, se vede treaba, pentru regiunea noastră. Vorbesc de încălzirea globală, în caz că v-am pierdut pe drum. De vreo cîteva săptămîni, un raport de cercetare pesimist a aruncat pe piaţă cîteva predicţii: mai avem între 20 şi 100 de ani pînă ce lumea noastră dă în fiert. De vină sînt distracţiile generaţiilor anterioare: locomotiva dlui Stephenson, furnalul, motorul Otto, pizza al forno de la restaurantul italian şi drumurile la mare (cu maşina cu motor de 4 litri) fără nici un motiv serios. Să ne înţelegem: predicţiile acestea sînt foarte serioase. Şansele ca ele să se împlinească-s mari de tot, mulţumită şi dlui Bush, care n-are de gînd să-şi strice frumuseţe de economie doar pentru a salva planeta. Acordurile de limitare a fumului sînt cu mult mai puţin importante decît alianţele pen