Iarna nu-i ca vara, într-adevăr, dar nici anul 2005 nu e 1997. Lucrurile privite atunci cu îngăduinţă (bâlbâielile noii guvernări, aroganţa lui Emil Constantinescu, mentalitatea "cetăţii asediate" - la propriu, prin baricadarea echipei prezidenţiale îndărătul zidurilor Cotroceniului -, incompetenţa crasă a administratorilor din teritoriu) nu au azi nici o şansă de-a fi tolerate. Românii care s-au mai fript o dată nu vor accepta nici în ruptul capului să retrăiască dezămăgirea de acum opt ani. Astfel se explică atacurile tot mai frecvente ale presei împotriva guvernului (cu precădere, a lui Tăriceanu), tot astfel înmulţirea talk-show-urilor în care vedem miniştri timoraţi, consilieri derutaţi şi membri ai Alianţei D. A. iritaţi. Pe scurt, semne indubitabile ale crizei ce se apropie la galop.

Popularitatea lui Traian Băsescu e la apogeu, dar asta nu înseamnă că românii au renunţat la orice aşteptare concretă din partea lui. Gura mare prezidenţială a creat un orizont al speranţei pe care nu ştiu cum şi dacă va reuşi s-o umple cu fapte echipa semi-nervrotică a pede-liberalilor. Lozinca "viitorului luminos", dar din ce în ce mai îndepărtat, nu mai impresionează pe nimeni. Românii s-au molipsit de setea de imediat a occidentalilor, nemaiacceptând varianta "kalendelor greceşti", a vieţii fericite pe care o vor duce nepoţii şi nepoţii nepoţilor noştri. Dacă nu înţeleg acest lucru - şi se pare că nu-l înţeleg - noii stăpîni ai ţării au şanse enorme de-a se alege cu antipatia plină de resentiment a celor ce-au crezut în ei.

Ca unul care mi-am pus speranţele şi-am susţinut deschis D.A.-ul şi candidatura lui Traian Băsescu, am deja suficiente motive de suferinţă personală. Mi se pare inacceptabilă - cu şanse mari de-a deveni sinucigaşă - căderea administraţiei în capcana comodităţii. Se ştie, de când lumea, că incapabilii excelează la capitolul lin