Reputat lingvist şi întîiul mare editor român modern, Alexandru Rosetti (20 oct. 1895 - 27 febr. 1990) face o convingătoare figură de Mecena în interbelic, dar şi după, fiind tipul de "profesor maternal", un fel de "Cloşca cu puii de aur" - după cum îl percep afectiv mai toţi studenţii săi. Născut într-o familie cu sînge voievodal, nu va face niciodată caz de ilustra descendenţă. Singura referire la familie este mai curînd una de nuanţă culturală şi o are în prim plan pe Elena C. Cornescu, bunica sa dinspre mamă. Fiica lui Ioan Manu şi a Anei Manu, aceea căreia I. H. Rădulescu îi dedicase poezia Zburătorul, se va căsători a doua oară cu C-tin Cornescu. Pentru Manualul vînătorului scris de el, compune Al. Odobescu Pseudokynegetikos şi astfel, printr-un joc al hazardului, bunicul matern este implicat în naşterea unei capodopere. Din "bunătatea activă" a Elenei Cornescu pare să fi moştenit şi Profesorul, neobosit în amiciţii de durată, cu excluderea categorică a oricărei relaxări needucate. Ştie să întindă punţi de răbdare şi prudenţă între el şi lume sau între înverşunaţi adversari literari, tratînd cu amenitate cele mai zbîrlite caractere. Unul dintre "rebeli", fostul coleg de liceu şi prieten, poetul Ion Barbu, face aluzie la această calitate într-un vers ocazional: "mînă iscusită în toarcerea de spini". Ca director de editură, Al. Rosetti oferă liniştea şi certitudinea tiparului atît monumentalelor ediţii Eminescu şi Caragiale, cît şi altor scrieri de valoare din afara spaţiului literar: Istoria românilor de Constantin C. Giurescu sau Biblia tradusă de Gala Galaction. Pentru atîţia alţii, printre care T. Arghezi, Camil Petrescu ori Mihail Sebastian, sinonimia "editor - prieten" defineşte firescul. O poveste aparte o are editarea Istoriei literaturii române de la origini pînă în prezent a lui G. Călinescu, în condiţiile înăspririi regimului antonescian. Travali