Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clovnii

Publicat in Dilema Veche, vineri 25 februarie 2005 ·

* Doi cuscri de coşmar/ Meet the Fockers (SUA, 2004), de Jay Roach. Simpla veste că se face un sequel la Un socru de coşmar (2000), şi că-i are în distribuţie pe Dustin Hoffman şi Barbra Streisand, m-a făcut fericit o săptămînă întreagă. (Oare n-ar fi trebuit să mă ruşinez un pic, dîndu-mi seama cît de puţin îmi trebuie?) În prima serie, tînărul Gaylord Focker (Ben Stiller) deschidea larg uşile vieţii sale în calea Iubirii Adevărate şi constata cu oroare că respectiva n-o să intre singură, ci numai însoţită de tatăl ei. Tatăl, fost agent CIA (Robert De Niro), îşi privea eventualul ginere ca pe o posibilă conspiraţie teroristă a cărei dejucare cerea tot flerul, toată vigilenţa şi cele mai sofisticate tehnologii pe care le putea mobiliza. În ochii lui, băiatul ăla evreu, sensibil, educat într-un evident spirit liberal, era capabil de toate ticăloşiile, mergînd pînă la graniţa inimaginabilului - pînă la sex premarital. Inutil de precizat, monstrul sfîrşea prin a-l accepta pe Gaylord - temporar, desigur: încă nu-i cunoscuse părinţii. Îi cunoaşte acum şi e şocat. Într-un fel, are motive să fie. Hoffman cu Streisand! Două dintre personalităţile hollywoodiene cele mai dificile, mai pretenţioase, mai preocupate de ele însele (după cum mărturisesc atît operele lor, cît şi personalităţile mai modeste care de-a lungul timpului au intrat în coliziune cu ei şi au supravieţuit). Cum am aflat vestea, am încercat să-mi imaginez cununia lor; din persoana ofiţerului de stare civilă sau a rabinului care le unea destinele, nu reuşeam să vizualizez decît o coadă şi o pereche de coarne. Pe bune, viitorul unei asemenea uniuni nu putea să fie decît una din două: infernal; sau aşa cum este prezentat în Doi cuscri de coşmar - al dracului de fericit. Focker senior e un fost avocat care la naşterea fiului său s-a făcut "casnic" (ceea ce-l descalifică automat în ochii viitorului cuscru),

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 30 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 49 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 44 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°