Fragmente dintr-un jurnal de lectură Sarah Kane s-a născut în Anglia în 1971, din părinţi evanghelici fundamentalişti, "renăscuţi", born again. A început o carieră de actriţă şi a continuat ca director de scenă şi dramaturg. În 1995 Blasted (Nimiciţi) a produs un asemenea scandal, încît s-a vorbit despre necesitatea reintroducerii cenzurii. Au urmat alte trei producţii dramatice, printre ele Crave (Carenţa). Cade pradă unei depresii tenace. E client repetat al clinicilor psihiatrice. Se sinucide la Londra în 20 februarie 1999, lăsînd în urma ei un manuscris: 4.48 Psychosis. S-a putut crede la început că textul găsit era echivalentul unei scrisori de adio. Substanţa dramatică a acestei "stenograme" a apărut prin analogie cu piesele pe care le scrisese. Premiera de la "Royal Court Theatre", în vara anului 2000, folosea trei actori: pacienta, doctoriţa, un martor. Este monologul unei femei care a hotărît să moară, fixînd un termen inexorabil actului fatal, ora 4,48, în zori. Sînt intercalate: scurte dialoguri între pacientă şi medicul ei (o femeie), notaţii desprinse din foaia de observaţie clinică. Personajul nenumit care e portretizat în textul - patetic şi lipsit de emfază - al Sarei Kane poate fi asemuit cu Antigona lui Sofocle: un caracter neîmblînzit, aspiraţia sălbatică spre absolut; o androginie încăpăţînată. Disperarea, iremisibilă, ireversibilă, a personajului e lipsită de suportul comunitar al eroinei tragice sofocleene. Antigona suferă în faţa cetăţii - ostile, compătimitoare - cheamă asupra ei distrugerea pentru că rămîne credincioasă unei morale care vine în contradicţie cu împrejurarea istorică. Conflictul lui Sarah (să ne fie îngăduit să o numim aşa pe protagonistă) e implicit, nu constituie obiectul dramei. Sarah iubeşte o femeie, disparentă, insesizabilă... ne putem chiar îndoi de existenţa ei... este cea dintîi cauză a suferinţei. Dincolo, dinc