Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful cagulatilor din Neamt, acuzat de luare de mita

Publicat in Curierul, sâmbătă 26 februarie 2005 ·

Seful Directiei Politiei de Interventie Rapida (DPIR), din cadrul IJP Neamt, comisarul Daniel Cazacu, isi acuza sefii ca i-au instigat pe unii agenti la "insubordonare, blasfemie si dezonoare". Totul se intampla dupa ce subordonatii sai s-au plans ca Daniel Cazacu le-a cerut spaga pentru a nu fi mutati in alte posturi. Scandalul a luat proportii, iar sefii din IGP au trimis o echipa de control in Neamt. Ofiterii de la Bucuresti au demarat ieri ancheta. Cu toate ca este acuzat ca le-a cerut spaga oamenilor din subordine, Daniel Cazacu continua sa sustina ca a fost lucrat.

Pe 16 ianuarie, 14 din cei 16 specialisti din cadrul DPIR au inaintat o reclamatie catre seful inspectoratului in care isi acuzau seful ca i-ar fi folosit in interes personal in timpul serviciului pentru construirea unui foisor in gospodaria parintilor sai.

Luptatorii DPIR Neamt si-au prezentat aceste acuzatii intr-o conferinta de presa, care a fost intrerupta insa de sosirea neasteptata a comisarului Cazacu.

Acesta, la randul sau, a spus ca subordonatii sai i-ar aduce aceste acuzatii deoarece ar fi aflat ca ar intentiona sa faca restructurari.

Surse din IGPR ne-au declarat ca cei 14 cagulati au reclamat ca au fost obligati de Cazacu sa-i cumpere un aparat pentru pregatire fizica si mai multe sticle de bauturi fine.

Ca sa nu fie dati afara, oamenii s-au conformat, au pus mana de la mana si au rezolvat comanda.

Riposta ofensiva, apararea lui Cazacu

Cazacu a declarat ca unii dintre sefii inspectoratului s-ar afla in spatele acuzatiei pe care i-au adus-o mai multi dintre subordonatii sai, potrivit careia i-ar fi folosit in timpul serviciului pentru a-i rezolva o serie de probleme personale.

"Niciodata in Europa nu cred ca s-a putut intampla acest lucru, ca agenti de politie, indiferent ca sunt buni, foarte buni sau altfel, sa fie instigati de sefi la ins

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°