O zi din viata lui Ceausescu e un spectacol despre care se vorbeste deja si se va vorbi si mai mult. Dar cel mai indreptatit sa o faca ramane creatorul lui, regizorul Alexandru Tocilescu, cel care i-a O zi din viata lui Ceausescu e un spectacol despre care se vorbeste deja si se va vorbi si mai mult. Dar cel mai indreptatit sa o faca ramane creatorul lui, regizorul Alexandru Tocilescu, cel care i-a comandat piesa dramaturgului Denis Dinulescu si l-a convins pe directorul Teatrului Mic, Florin Calinescu, sa produca spectacolul, la zece ani dupa scrierea textului. Cel care a vrut sa se vindece prin ras de un cosmar, provocand aceeasi eliberare si spectatorilor sai.
- Erau mai multe feluri de artisti in epoca Ceausescu, cei obedienti, care cadeau in genunchi cand li se spunea sa stea jos, cum vedem in spectacolul pe care l-ati montat la Teatrul Mic, cei care incercau sa se salveze prin mici compromisuri, motivatia fiind ca astfel nu erau total exclusi din viata publica, si restul, care erau foarte putini. Spectacolul spune ceva despre ce s-a intamplat cu arta in epoca aceea si nu se fereste sa fie foarte dur. Chiar tot ce insemna arta era atins de propaganda?
- Eu ador momentul cu Cantarea Romaniei din spectacol! Mi se pare ca e hiperpleonastic, fiindca asta era si atunci, un pleonasm dus la infinit. Erau la un loc si ei, si tablourile, si cantecele despre ei, si pancartele cu portretele lor si steagurile, in asa hal incat devenea, la limita, o forma de "arta" sau, ma rog, de expresie. Cu alte cuvinte, hiperbolizarea pleonasmului ca forma de expresie "artistica". Bucatica asta de spectacol este, cred, suficient de sugestiva pentru ceea ce s-a intamplat cu arta in epoca aceea.
Un lucru se poate spune azi cu certitudine, apropo de relatia artistilor cu regimul: nimeni nu era obligat sa adere. Parea o obligatie, dar in momentul in care spuneai "nu" la