GINGASIE Primii ghiocei ne ademenesc pasii pe langa tarabele florareselor. Dintre cele cateva familii de florari din Capitala am ales una care ne-a impresionat prin istoria ei. LORETA POPA
Florareasa, in asteptarea musteriilor Poate cea mai frumoasa si in acelasi timp foarte grea meserie a fost de-a lungul timpului cea de florareasa. Familia Alexandrescu este la a treia generatie, pentru ca a patra poarta inca scutece. Nimeni nu mai stie cine a fost primul care s-a ocupat de vanzarea florilor, dar Florica Alexandrescu este bunica si pastratoarea vechilor obiceiuri, asa cum le tine minte de la cei de dinainte. Ea ne-a impartasit din amintirile ei si ne-a dezvaluit un altfel de Bucuresti. "O data cu topirea zapezii si a aparitiei ghioceilor si toporasilor, noi, floraresele, ii adunam in buchetele si ii asezam in cosulete impletite din ramuri de copac. Florile erau ale noastre ori luate de la mica distanta de Bucuresti, de la cei care aveau sere sau gradini. Ne sculam cu noaptea in cap si ne luam picioarele la spinare ca sa fim primii.
Orasul nu avea decat doua piete de unde te puteai aproviziona: «Piata mare», pe locul unde se afla Piata Unirii, o mare de precupeti, dar si de flori, cu marfuri intinse pe jos, pe rogojini sau cosuri de rachita care te indemnau sa cumperi, si «Piata mica», langa Biserica Amzei. Existau chiar si florari olteni, care udau dintr-o stropitoare cu gatul ca de girafa florile ce inundau toata piata si care pe noi ne lasau cu gura cascata, dar cei care aveau cu adevarat meseria in sange erau cei din neamul boldenilor. Ca mine si familia mea. Noi suntem tigani muncitori si ne ocupam de tot soiul de flori de gradina sau de camp. De dimineata pana la asfintit, ulitele erau pline de cei care-si castigau in acest fel existenta.
TRADITIE. Mi-am invatat si fetele meseria asta, ca la noi asa este traditia, iar ele la ran
