Un foarte vizibil politician din opozitie a spus despre un tovaras de drum ca, la cate biserici a ridicat, n-ar trebui sa mai fie hartuit in legatura cu provenienta banilor.
In lungul ev aprins comunist, cu Biserica au fost generosi doar anonimii. Statul a sufocat, incet si sigur, altruismul si generozitatea omului de rand. Ar fi nevoie de ajutor, fie si infim, pentru a compensa imbrancelile care au ingenuncheat, in timp, Biserica. Dar, indiferent cat de generosi au fost politicienii cu Biserica, in spatele milosteniei se afla un vag sentiment de culpabilitate. Banul smuls din buzunar nu e semnul sacrificiului de sine, ci mai degraba un mod de a-si cumpara un fotoliu mai bun la Judecata de Apoi. Aceste gesturi, de altminteri necesare pentru supravietuirea fizica a unei biserici care nu a mizat niciodata prea mult pe generozitatea bugetului, au avut mai mereu o mare doza de ipocrizie. La urma urmei, stim cu totii ca banii colectati de diverse fundatii pentru renovarea bisericilor si manastirilor din Moldova sunt acum de negasit, iar constructorii bisericilor ctitorite de diversi politicieni au fost clientii preferati ai partidelor de guvernamant. De cele mai multe ori, generozitatea politicienilor nostri n-a fost decat o forma inabil mascata de amor propriu si de interes.
Aproape ca nu mai exista forma de generozitate dezinteresata in Romania postrevolutionara. Acum un an, fostul prim-ministru, lider de partid social democrat, a initiat un fond de ajutor pentru pensionari. A donat din buzunarul lui niste bani, i-a obligat si pe altii s-o faca. Sperand ca va izbuti sa-si intimideze coechipierii, a fixat un termen limita pana la care toti angajatii guvernamentali, ba chiar si alesii locali, sa umble la buzunar. Rezultatul? Un fiasco total. Putini au acceptat sa dea bani fara ca numele sa le fie scris in pomelnicul de vesnica pomenire al listelor elector
