Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accizele vor fi majorate in lei cu pana la 10 la suta mai mult fata de nivelul stabilit

Publicat in Adevarul, luni 28 februarie 2005 ·

* Un litru de benzina va costa cu circa 2.000 lei mai mult la pompa, spirtoasele se vor scumpi cu peste 25 la suta, iar tigarile cu pana la 5.000 lei pe pachet * Producatorii protesteaza fata de aceasta masura pe care o considera anticoncurentiala De la 1 aprilie, carburantii, bauturile alcoolice si tigarile se vor scumpi mai mult decat era prevazut deoarece accizele urmeaza a fi majorate peste nivelul stabilit prin calendarul negociat cu Uniunea Europeana. Surse guvernamentale au declarat pentru Adevarul ca accizele vor fi majorate la inceputul lunii aprilie (n.r. - in loc de 1 iulie) cu diferentele prevazute in calendar, la care se adauga alte 7%-10% pentru a elimina efectele aprecierii leului. "Avand in vedere ca, desi accizele sunt calculate in euro, plata acestora se face in echivalent lei, s-a propus o majorare a sumelor platite in lei cu pana la zece procente, astfel incat incasarile la buget sa nu aiba de suferit", ne-au precizat sursele citate. Pentru aceasta, Finantele au luat in calcul un curs de 39.000 lei pentru un euro (desi acesta este in prezent sub 37.000 lei), astfel incat acciza calculata in euro depaseste cresterea prevazuta pentru acest an. "Este adevarat ca accizele calculate in euro sunt mai mari decat cele stabilite pentru 2005, insa diferenta de crestere se va deduce din majorarea prevazuta pentru anul 2006", au mai spus sursele citate. Decizia de majorare a accizelor peste nivelul stabilit a fost luata dupa ce Executivul a descoperit pe langa cele 10.000 miliarde lei nebugetate si gaura de peste 4.000 miliarde de la Sanatate, o alta gaura de inca 5.000 miliarde lei. Aceasta masura, care urmeaza a fi validata de Guvern astazi, prin modificarea Codului Fiscal, a starnit nemultumirea producatorilor. Majorarea accizei la carburanti ar putea duce la scumpiri ale benzinei si motorinei cu aproximativ 2.000 lei/litru la pompa. Distribuitorii de ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 24 minute
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum o ora
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 2 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 2 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 2 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
Constanta
acum

sâm.

5°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/12°
dum.

-1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

4°/6°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/14°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°