De fiecare data, dupa ce a pierdut alegerile, formatiunea politica organizata in jurul lui Iliescu s-a spart.
Prima infrangere majora a survenit in alegerile locale din februarie 1992, cand Frontul Salvarii Nationale s-a trezit ca a pierdut majoritatea oraselor mari din Romania in fata candidatilor Opozitiei, in principal grupati in cadrul Conventiei Democratice (Bucuresti - municipiu si sectoare, Timisoara, Constanta, Baia Mare, Brasov, Bistrita, Ploiesti, Sibiu, Bacau, Arad, Ploiesti, Satu Mare, Alba-Iulia). Fsn-ul a esuat atunci inclusiv la Cluj, unde aparuse Gheorghe Funar. Au fost primele alegeri locale din istoria postcomunista. In ciuda faptului ca la sate si in orasele mici formatiunea condusa de Iliescu si Roman si-a pastrat dominanta, socul a fost imens. Abia dupa acest esec, iar nu dupa schimbarea guvernului Roman cu ajutorul tovarasesc al minerilor lui Cozma, din septembrie 1991, s-a spart Frontul in doua factiuni, una condusa de Iliescu de la Cotroceni (devenita Fdsn, apoi Pdsr, apoi Psd), iar cealalta de fostul premier Roman (transformata in Pd-Fsn, apoi in Pd). De ce a fost pentru Fsn un soc? Pentru ca in primele alegeri generale si prezidentiale din mai 1990 ("Duminica orbului"), Fsn castigase cele doua camere parlamentare cu 66-67%, iar Iliescu cu 85% (din primul tur!!!). Dupa ce lumea s-a cam lamurit cum era cu Frontul, dupa ce partidele Opozitiei au inceput sa fie cunoscute, a urmat marea infrangere din februarie 1992, dupa care ruptura.
In alegerile locale, parlamentare si prezidentiale din 1996, Pdsr si Iliescu au pierdut pe toate frontu-rile in fata Conventiei Democratice si a lui Emil Constantinescu. A fost al doilea soc electoral si politic. A urmat o perioada de mari framantari in interiorul Pdsr, iar gruparea pesedista, condusa de Melescanu, Boda, s-a rupt de "partidul-mama", condus de "tatucul" Iliescu si astfel a aparut un
