Se pare că hormonii masculini sînt foarte perisabili. Nu dispar, dar se transformă. Se transformă în hormoni feminini.

Altfel nu pot să-mi explic cum toate asperităţile şi incisivităţile devin, odată cu trecerea timpului, moliciuni. Toate lucrurile care ne-au enervat cîndva, care ne-au făcut viaţa friptă şi cărora eram dispuşi să le răspundem pe măsură, care ne făceau să ne crească adrenalina şi spiritul combativ, se preschimbă, încet-încet, prin colţurile umede ale memoriei noastre, în umbre ce trezesc nostalgii. Ţepii bărbăteşti ai obrazului neras se subţiază, se înmoaie şi devin puf de piersică. Adicătelea cu femeia începe totul şi totul sfîrşeşte prin a deveni femeie - aţi văzut ce chestie adîncă am ajuns să scot? (Vă scutesc, totuşi, de "animus/anima" şi alte chestii deştepte de tipul ăsta.) Păi bine, mă: frumos îţi şade ţie să suspini cu duioşie şi să laşi să cadă o lacrimă din colţul ochiului cînd auzi vreo melodie de-a formaţiei ABBA? Tu, care cîndva bravai adăugînd un "L" în momentul în care vorbeai despre ea? Sau să laşi deoparte andrelele şi flaneaua cînd în urechi îţi răsună vreun refren de-al stupizilor ălora de BoneyM? Sau să ţi se pară simpatici, maică, fătălăii ăia de Depeche Mode - cînd pe vremuri să fii depeşar era cuvînt de ocară? Sau să te bucuri - ca zilele trecute - că ai descoperit în laptop-ul lui Cristi Ghinea "Magistrala albastră" a lui Dan Spătaru & Mirabela Dauer, să-ţi aminteşti de "clipul" lor de pe pod, pe care nu puteai să-l suporţi, şi să le dai să asculte şi colegilor de redacţie, cu un clin d'oeil melancolic? Să devii visător cînd, împreună cu amicii, îţi aminteşti de Cireşarii? Să-i evoci cu nostalgie pe Tic şi pe Ursu şi să uiţi cît de subliminal-propagandistice erau romanele copilăriei tale? Să uiţi tu că în "Cavalerii florii de cireş" omul cel rău era un spion vîndut Occidentului, iar în "Aripi de zăpadă" Buboiu şi N