Aceasta a fost gasita direct pe ciment, imbracata doar cu un costumas si invelita cu o paturica, pe vremea ciineasca de duminica noapte. Medicii au constatat ca bebelusul era unul curat si bine ingrijit. Politia a demarat cercetarile pentru depistarea mamei. Pe un ger de crapau pietrele afara, o fetita in virsta de aproximativ zece zile a fost abandonata de mama ei, ieri-noapte, in scara unui bloc din Dacia. Data fiind vremea cumplit de rece de afara, fetita ar fi putut raci foarte rau, ea fiind lasata de mama direct pe ciment, imbracata doar intr-un costumas si invelita intr-o paturica. Norocul ei a fost unul dintre locatari care a iesit sa-si caute pisicul si care, imediat ce a descoperit ghemotocul "viu", a anuntat Salvarea si Politia. Invelita intr-o paturica noua Duminica seara, dupa ce s-a intors de la o plimbare, Ducu Gavrila si-a dat seama ca pisoiul familiei nu este in casa. "Mai iese pe afara, si m-am hotarit sa il caut. Mi-era mila sa las sa doarma afara pe asa o vreme: era un frig si o vintoasa!", spune Ducu Gavrila, ieseanul care a gasit fetita in blocul in care locuieste - cartierul Dacia, de pe strada Columnei. Insa, in loc sa gaseasca pisicul, el a avut o surpriza: pe casa scarii a vazut o paturica cu carouri maronii si verzi, facuta ghemotoc. I s-a parut ca e noua si, cind a incercat sa o ridice de jos, a auzit scincete. "Am iesit dupa pisic si, cind colo, am gasit o paturica noua in coltul usii mele. Cind am vazut ca in paturica era un copilas mic, nu-mi venea sa cred. L-am luat in casa, am telefonat la salvare si apoi la politie. Abia dupa aceea am vazut ca era o fetita", povesteste ieseanul. Bebelusul a fost transportat imediat la Spitalul de Copii "Sf. Maria" Iasi, unde medicii au constatat ca este vorba despre o fetita nou-nascuta, sanatoasa si bine ingrijita. "Maninca, doarme si ride prin somn" "Fetita are trei kilograme si aproximativ zece zil