* Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti, Editura Tritonic, 2002. O dată la trei ani şi jumătate mă enervez. Fiindcă tocmai am ascultat hitul celor de la U2: "Sometimes you can't make it on your own", adică uneori nu te poţi descurca singur, am lăsat-o pe data viitoare. Formidabil videoclip cu muzică, text şi U2 cu tot. Apoi ar mai fi o descoperire: cartea lui Marian Petcu, O istorie ilustrată a publicităţii româneşti. Autorul este conferenţiar la Catedra de Antropologie Culturală şi Comunicare a Universităţii din Bucureşti şi acest lucru se vede. Mi se pare că avem de-a face cu cea mai documentată şi, în acelaşi timp, interesantă carte autohtonă despre publicitate apărută în România ultimilor ani, unul dintre puţinele studii serioase care pot stîrni şi entuziasmul. Pentru pasionaţi, are şi "poze". Cu toptanul (adică en gros, de unde şi denumirea de toptangiu, recomandabilă, astăzi, proprietarilor de Selgros, Metro şi alţi supermarkeţi din branşă). Aventura începe, cronologic, odată cu primele semne de publicitate scrisă din "comerciul" românesc de prin deceniul al treilea al secolului al XIX-lea, adică "anunciurile", "înştiinţările", "inserţiile" şi "reclamele". Iată două exemple de la paşopt, din Gazeta de Transilvania: "O femeie solidă germană, cari mai cunoaşte şi limbile română şi franceză, cum şi lucrurile fine femeieşti, voieşte a intra ca guvernantă la o casă bună în Moldo-România." sau "Dr. Berpfeld medic local îşi mută cvartirul în uliţa românească în casele lui Gheorghe Ioan junior". Ceva mai înainte, la 1830, se putea citi în Curierul Românesc următoarea înştiinţare: "Cucoana Manda din mahalaua Lucaci ce are-se în curtea bisericii dă cu chirie două odăi şi loc pentru lemne numai la becher. Doritorii de a le închiria, se îndreptează la susnumita." Deşi am putea fi cu greu suspectaţi de scrupulozitate precoce, se pare că matrimoni