Dacă ar fi să credem afirmaţiile artizanilor politicii externe româneşti, după integrarea României în UE, relaţiile dintre ţara noastră, Ucraina şi Moldova vor fi cele dintre doi candidaţi la integrarea în structurile euro-atlantice, pe de o parte, şi cel mai fervent susţinător al acestora în acest demers, pe de alta. Preşedintele Băsescu afirma, în ceea ce priveşte Moldova, că a observat la faţa locului entuziasmul pro-european al populaţiei, susţinerea de către întreaga clasă politică din Republică a necesităţii integrării europene şi - cel mai important dintre toate argumentele - Republica Moldova va avea un avocat înfocat în România. Aşa să stea lucrurile cu adevărat? Scena politică moldovenească se prezintă în felul următor. Partidul Comunist, aflat momentan la guvernare, a cîştigat alegerile în 2001 mizînd pe cartea relaţiilor speciale cu Moscova. După ce Kremlinul şi-a făcut cunoscute intenţiile de federalizare a Republicii Moldova, preşedintele Voronin şi-a descoperit subite accese democratice. Jocul oportunist al lui Voronin nu este decît un şantaj la adresa Moscovei, pentru a ceda în chestiunea transnistreană. De partea cealaltă, principalul partid de opoziţie - Blocul Moldova Democrată - pare să fie cartea pe care mizează Moscova. Cît despre entuziasmul pro-european al populaţiei, acesta este cel puţin suspect; cum altfel s-ar explica masivul sprijin electoral de care s-au bucurat în alegerile trecute comuniştii, promovînd tocmai o platformă rusofilă?! Însă argumentul suprem al preşedintelui Băsescu este sprijinul puternic pe care România este dispusă şi capabilă să-l ofere Chişinăului în demersul de integrare europeană. În fapt, preşedintele este aşa de hotărît în această privinţă, încît i-a cerut lui Tony Blair, în cadrul vizitei de la Londra, sprijinul acestuia pentru desemnarea unui comisar european (sic!) pentru Republica Moldova. Mai mult, dom