Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preturi usoare in lei grei

Publicat in Curierul, marți 1 martie 2005 ·

De astazi, un euro va costa numai 3 lei si 64 de bani, iar preturile din magazine vor fi exprimate

in moneda actuala si in leul greu, cu 4 zerouri in minus, conform ordonantei care reglementeaza denominarea monedei nationale.

Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a marcat, ieri, printr-o conferinta cu reprezentantii bancilor, startul campaniei de informare a publicului cu privire la denominarea leului.

Operatiunea se va petrece in mai multe etape. Prima incepe astazi si consta in afisarea de preturi duale, timp de patru luni, pana la data la care leul greu va intra efectiv in buzunarele romanilor, la 1 iulie 2005. Dupa aceasta data, moneda actuala va circula in paralel cu noua emisiune pana la 31 decembrie 2006. La 1 ianuarie 2007, puterea circulatorie a leului actual va inceta. Doar puterea circulatorie, pentru ca vechea moneda nu-si va pierde puterea de cumparare. Ea va putea fi schimbata la sucursalele BNR si la ghiseele bancilor fara a se percepe comision pana la data de 31 decembrie 2009.

Nu dati buzna la banci, ca este timp

In plus, BNR va cere Parlamentului ca preschimbarea actualelor insemne monetare sa poata fi facuta pe termen nelimitat, a spus, ieri, Isarescu.

"Nimeni nu trebuie sa fie stresat de un anumit termen de preschimbare. Nu trebuie sa va ingramaditi la banci. Bancnotele vechi au valoare. Nimeni nu le va modifica raportul de schimb", a subliniat guvernatorul.

O circulara BNR care a pus la punct ultimele amanunte legate de denominare a impus zilele de 30 iunie si 1 iulie, zile lucratoare nebancare. Asadar, bancile nu vor lucra cu publicul. Activitatea cu clientii in cele doua zile ramane insa la latitudinea fiecarei institutii bancare. Bancile vor incepe sa primeasca noii bani in mai.

Preturile in leul nou sunt mai mici si la propriu, si la figurat

Guvernat

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 2 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control riguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum o ora
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Primarul general al Capitalei speră ca până în vara acestui an rezultatele referendumului din 24 noiembrie să fie transpuse în legislaţie

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că Parlamentul este cel care trebuie să transpună în legislaţie rezultatele referendumului la care bucureştenii au fost chemaţi în 24 noiembrie şi ale cărui rezultate au fost validate.

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°