- Unde eşti? Acestea sînt, de cele mai multe ori, primele cuvinte pe care le spune cineva cînd îi sună mobilul. Este parola de identificare a interlocutorului, care se defineşte, efemer, prin poziţia sa de moment într-o mobilitate spaţială ce se visează absolută. Pe vremuri, la ţară, se întreba al cui eşti?... Tehnologiile mobilităţii... Raymond Williams vorbea deja acum 30 de ani despre "privatizarea prin mobilitate". De-localizarea, înainte de a lua formele pe care le cunoaştem astăzi, a început prin distanţarea serviciului de casă, a casei de acasă, a indivizilor de teritorii: move or die! Sedentarismul, aşezarea în loc - şi dependenţa de acesta - oscilează între ghetou şi parohialism, forme de excludere socială şi una, şi alta. Oraşele noastre şi, mai larg, societăţile noastre avansate - şi în măsura în care sînt avansate - s-au dezvoltat după chipul şi asemănarea acestei mobilităţi, sursă a unui sentiment de libertate aproape fără precedent. Publicitatea a desăvîrşit această imagine a eliberării individului de constrîngerile "lumii vechi", ancorate nu numai în teritoriu, ci şi în normele şi formele de control legate de comunităţile locale relativ stabile. Dar dacă locul reuşea tot mai puţin să apropie şi să lege aceşti indivizi de-localizaţi între ei, cum mai puteau ei comunica între ei, cum puteau fi cît de cît "stabilizate" relaţiile sociale? Aici intră în acţiune "tehnologiile mobilităţii". Începînd, de pildă, cu televiziunea, care federează aceşti indivizi de oriunde s-ar afla într-un public virtual comun, care se întîlneşte în faţa ecranelor dispersate în spaţiu şi se regăseşte în aceleaşi imagini şi informaţii atunci cînd se intersectează într-un loc sau altul. Şi încheind, bineînţeles, cu Internetul. În acest peisaj mult mai larg, "mobilul" ocupă însă un loc aparte. Cîteva cifre ne lasă visători: la sfîrşitul anului trecut, de pildă, peste 600 de m