Tudor Octavian
Cuvantul moarte are sase litere. Tot sase are si cuvantul iubire. Pentru masina de scris, moartea si iubirea sunt totuna. Batranul meu "Consul" nu scrie cuvinte, nu bate litere, ci semne.
Pentru coala A4, tot ce-am spus pana aici inseamna 227 de semne.
Povestirile si articolele mele pentru ziar numara fiecare 2.300-2.500 de semne. Scriu prostii sau lucruri de luat in seama, tot la 2.300-2.500 de semne am dreptul. Nu-ti vine sa scrii nimic, ca sa nu irosesti degeaba semnele. Dar nici sa incepi cu sfarsitul nu e bine.
Ma gasesc adesea in situatia acelui turist caruia, la terminarea unei excursii in URSS, ii mai ramasesera doar zece ruble si trebuia sa le cumpere cadouri la o multime de sefi. De indata ce se hotara sa cumpere niste chestii, descoperea altele si mai ieftine. Si asa s-a ticnit omul. Oricat de direct as incepe articolul, intrevad alt inceput, mai direct.
Oricat de economic m-as exprima, stiu ca exista o solutie cu si mai putine semne. Ca pot obtine acelasi rezultat cu un numar de semne mai mic. Mai bine zis, ca din 2.300-2.500 de semne unii croiesc texte mult mai bune.
Nu doar literele, virgulele, ghilimelele si semnele de exclamare sau de intrebare sunt semne, ci si spatiile dintre cuvinte. E semn chiar si neantul. Paginii A4 ii e indiferent ce semne folosesti. Bati fraze pline de miez sau doar siruri de neanturi, ea isi face datoria si, dupa 30 de randuri, nu mai primeste nimic.
Ion Lancranjan obisnuia in romanele sale sa sfarseasca aproape fiecare propozitie cu punte, puncte. Practic, pierdea 5 semne socotind ca astfel ii da cititorului posibilitatea sa viseze, sa adauge de la el si sentimente.
Am numarat intr-o zi cate semne a prapadit Lancranjan in cele cateva sute de pagini ale fiecarui roman si mi-am dat seama ca, pe hartia pe care o strica el, as fi put
