Iulian Fota este avocatul ideii semnării tratatului cu Moldova. Părerea mea este că nu atît gestul e relevant, cît conţinutul său. Tratatul nu are nici un fel de relevanţă, e o bucată de hîrtie, atîta timp cît în spatele lui nu există şi o co-participare, o susţinere în planul relaţiilor reale. Temperatura relaţiilor bilaterale cu Moldova s-a judecat întotdeauna pe o temă esenţială a divergenţelor, pe care noi am numit-o moldovenism, în subsidiar antiromânism sau românofobie, şi au fost multe momente de tensiune pe acest subiect. Trebuie analizate două dintre problemele relaţiilor bilaterale care apar la orice fel de discuţie, fie la nivel de experţi, fie la nivel de reprezentanţi. O primă problemă este acordarea cetăţeniei române. Dincolo de ceea ce ştie orice cetăţean al Moldovei care vrea să-şi ia cetăţenie - anume că procesul de acordare e blocat de doi ani şi jumătate -, există date foarte certe care ne arată că măsura în care România dobîndeşte noi cetăţeni este mult inferioară ratelor similare ale tuturor ţărilor europene. Sîntem încă sub nivelul ţărilor respective, adică primim mai puţini emigranţi decît vestul Europei. Pînă în 2001 existau doar 10.000 de noi cetăţeni, din anul 2001 presiunea a fost enormă, singurul lucru care a intervenit în ecuaţia respectivă au fost restricţiile care ţin de negocierile dintre noi şi UE privind capitolul 24 - Justiţie şi Afaceri Interne. Aici apare o chestiune extrem de delicată în raport cu cetăţenii din Moldova, care susţin că sînt în continuare cetăţeni români, nu au făcut nici un act pentru a abandona acea cetăţenie, ei sau strămoşii lor. Şi revenim la aceeaşi discuţie: deschideţi, că vrem şi noi în UE. Al doilea subiect este libera circulaţie a cetăţenilor moldoveni în contextul aderării României la UE. Capitolul respectiv e deja negociat, prevederile de acolo limitează în mod drastic tipul de transport folosit