Acuzele la adresa preşedintelui României Traian Băsescu au luat amploare în contextul vizitei la Bucureşti de la începutul săptămînii a terţetului european compus din Olli Rehn, Josep Borrel şi Pierre Moscovici şi, mai cu seamă, al includerii principiului operaţiunilor militare preventive în noua strategie defensivă a ţării. Abjecţia grosolăniilor proferate în ritm alert la adresa lui Traian Băsescu nu încetează să ia proporţii. Demascat zilele trecute de un editorialist, devenit peste noapte şi judecător şi procuror la un loc, preşedintele s-a trezit calificat în fosta Scînteie, într-un stil tipic organului de odinioară al PCR, ca fiind "tupeist" şi "corupt". Simultan, şeful statului român se confruntă şi cu diverse critici mai insidios formulate, dar nu mai puţin virulente, care-i reproşează o prezumtivă compromitere a şanselor de integrare a României în UE din pricina apropierii excesive a Bucureştilor de SUA. În fine, chiar unii dintre susţinătorii săi se îndoiesc, mai nou, că Băsescu poate sau vrea să transpună ce-a făgăduit. Suspiciunea dindărătul reluării tirurilor ţintind în Cotroceni merită o analiză atentă. La prima vedere iritările cu sau fără accente de mîrlănie pot părea justificate de excesiva nervozitate manifestată de Traian Băsescu în reacţia la aprecierile unui europarlamentar conservator. Ieşirea aparent necontrolată a preşedintelui, în fapt expresia unui populism criticabil, izvorît însă din bunele instincte politice ale lui Băsescu, ilustrează problema crucială. Nu e doar a Preşedinţiei. Cu aceeaşi problemă esenţială se confruntă şi acea parte a României care l-a propulsat la timona ţării pe fostul căpitan, în speranţa că va cîrmi nava naţională spre ape mai limpezi decît cele murdărite de mafia securisto-nomenclaturistă proţăpită de atîta amar de vremi postcomuniste în fruntea bucatelor capitaliste. Ceea ce nu înseamnă că preşedintele n-a