americane (a 6-a, ultima) Şi - cum spuneam - iată-ne ajunşi la Armstrong Middle School din Starkville, Mississippi, după ce zborul dinspre Tallahassee, capitala Floridei, ne purtase vreme de-o escală lungă prin Atlanta, Georgia - oraşul ce arde în Pe aripile vîntului şi prin care Scarlet O'Hara îşi plimba rochia din draperie verde - moda de-aici nemaifăcînd între timp prea mulţi paşi înainte. Intrăm în cabinetul de istorie al unei profesoare îndeajuns de avizate în privinţa venirii noastre încît să fi pus pe perete, proiectată, o hartă a României şi a vecinilor săi. Copiii din clasa a VII-a, curioşi peste poate. Cel mai mult îi atrage bancnota de lei trasă în plastic, ei spun că li se pare mai frumoasă decît dolarul - dar au un recul vizibil atunci cînd află că, deşi pe ea scrie 1.000.000, face doar vreo 30. Ei bine, şi atunci - privindu-mă concentrată şi abia întărîtată de cele cîteva răspunsuri pe care i le dădusem deja -, o copilă de culoare m-a întrebat direct: Do you have bi-i-ti? N-am priceput nimic; am privit, aşteptînd salvarea, către directorul şcolii, aflat într-un colţ. L-am văzut dînd din mîna dreaptă, ca şi cum m-ar fi sfătuit să trec peste. Ce zice? - l-am întrebat, şoptit. Întreabă dacă aveţi Black Entertainment Television, un canal pentru cei de culoare. Şi atunci i-am spus fetei adevărul: că nu avem BET, dar că avem o minusculă minoritate de tineri ieşiţi din taţi africani şi din mame românce (n-am mai intrat în detalii, prea musteau a ideologie de ani '70 - '80) şi că unii dintre ei chiar au propriile lor show-uri la TV! N-am cuvinte să vă descriu bucuria copilei la auzul acestei veşti despre ţara îndepărtată al cărei contur se vedea pe perete! Şi atunci am avut o revelaţie: aceasta e America. America nu este numai ţara în care, în două săptămîni, o singură persoană mi-a cerut 50 de cenţi, undeva aproape de cimitirul Arlington - perimetru a