Amînarea negocierilor de aderare cu Croaţia şi condiţionatul "cec în alb" acordat de Parlamentul European conducerii de la Bucureşti semnalizează modificări semnificative, deopotrivă în orientarea valorică şi articularea cursului politic al principalelor state ale UE. Impactul lor asupra programului Executivului român presupune eforturi majore din partea Preşedinţiei şi a Cabinetului, dar promite concomitent să fie cît se poate de benefic. Înţelegerea corectă a acestor schimbări este esenţială atît pentru alianţa guvernamentală, cît şi pentru români. Pradă, pînă în ultima clipă, iluziei că-i va convinge pe europeni să ignore obiecţiile Curţii Penale de la Haga, care denunţase insuficienta cooperare a autorităţilor de la Zagreb din pricina neextrădării prezumtivului criminal de război Ante Gotovina, premierul croat Sanader a păţit ruşinea vieţii sale. Sanader se înşelase, mizînd pe sprijinul ţărilor vecine şi a himerei că va regăsi, la Bruxelles şi Strasbourg, vechea configuraţie birocratică de stînga, indiferentă, în mare măsură, la progresele ţărilor candidate în materie de respectare a drepturilor omului. Rezultatul acestei erori de calcul s-a soldat, pentru el şi pentru croaţi, cu un eşec de proporţii, pe care România are toate motivele să-l analizeze. În fapt, agresiunea islamistă care a însîngerat America la 11 septembrie 2001, a revoluţionat gîndirea strategică la Washington, a schimbat doctrina militară şi politică a SUA, repercutîndu-se iniţial într-un chip atenuat asupra Europei, dar apoi a început să reconfigureze şi harta valorică a bătrînului continent. Deşi stăruitor negat de guvernele de stînga europene, substratul identitar al conflictului global cu islamismul a declanşat, în interiorul naţiunilor apusene, un profund proces de reconsiderare a propriilor tradiţii culturale şi religioase, cuplat cu o reapreciere, tot mai accentuată, a rădăcinilor