* Adriana Bărbat, Talk-show (roman), Editura Paralela 45, Colecţia "Debut", 2004. "Am început să scriu aceste rînduri cu gîndul de a mă opri mai mult asupra romanului Talk-show. Cred totuşi că nu e cazul", scrie Gheorghe Crăciun în prefaţa romanului mai sus-pomenit, semnat de Adriana Bărbat. Judecînd la rece, nici nu prea ar fi multe de spus despre acest roman, care - înţeleg din aceeaşi prefaţă - a constituit disertaţia de masterat a autoarei (a urmat cursuri de scriere creatoare la Facultatea de Litere din Braşov). Previzibil pînă la enervare, romanul de debut al Adrianei Bărbat epuizează unica idee literară inovatoare a autoarei: imaginarea unui spaţiu retoric virtual. Personajele, trei la număr, se întîlnesc în fiecare seară pe un chat şi bat cîmpii. Ar vrea să scrie despre experienţe sexuale, dar nu reuşesc decît să emită serii de banalităţi. Fiecăruia îi vine rîndul să-şi tragă o faţă interesantă, de narator. Problema e că toate feţele, adică vocile narative, sînt la fel. Cele trei prietene (Alma, Crina şi Miruna) care se întîlnesc cîteva seri la rînd la o petrecere în pijama online vorbesc la fel, gîndesc la fel, folosesc acelaşi tip de discurs, aceeaşi frazare. Pentru Adriana Bărbat, a-şi sonda personajul se rezumă la a-i scoate din cap o amestecătură de cuvinte, de obsesii erotice convertite în imagini frumoase, pitoreşti
şi kitsch (de genul "frunzele uscate pe care le striveşti rămîn printre zimţii bocancilor"), reuşind să-l transforme ori într-o nesfîrşită listă de cuvinte, ori într-o paiaţă rizibilă, care scrie cam aşa: "Crina: Eu am învăţat cu tine, Miruna, cu Alma nu (na!), să tac, să mă bucur de tăcere. Cînd eram împreună, simţeam că nu mai au nici un rost cuvintele, că noi comunicăm altfel - prin pori haine zîmbete priviri îndreptate în aceeaşi direcţie...". Seriozitatea cu care autoarea se implică în gîndirea adolescentină, de oracol, a p
