interviu cu Ana BĂNICĂ şi Dan POPESCU
După celebra "FAQ about Steve the Great", Galeria H'art (Bucureşti, str. Mihai Eminescu 105-107) găzduieşte acum o altă expoziţie extrem de interesantă: "Săru' mîna pentru masă". Este vorba de pictură pe muşama, realizată de tînara artistă Ana Bănică. Expoziţia surpinde nu numai prin ineditul materialului folosit drept suport pentru pictură, ci şi prin forţa, sinceritatea şi candoarea lucrărilor (calităţi cu care pe mine m-a cucerit de-a dreptul - dacă tot vorbim de sinceritate...). Şi astfel cucerit, am purtat o discuţie prietenească cu Ana Bănică şi cu Dan Popescu, curatorul expoziţiei şi managerul Galeriei H'art. (C. P.-B)
De ce ţi-ai ales să pictezi pe muşama? Ana Bănică: Pentru că am fost încîntată de frumuseţea ei şi m-a inspirat. De fapt, am început să pictez pe muşama dintr-o întîmplare. Într-o vară, eram acasă la părinţi, la ţară, şi am rămas în pană de pînze. Atunci am observat muşamaua de pe masă - era o frumuseţe: argintie şi cu flori în relief. Am cerut aprobarea de la părinţi, am luat-o de pe masă, am întins-o şi am pictat pe ea lucrarea "Aura". Dan Popescu: E clar că Ana are o istorie care vine din copilărie, de la scrijelirea infantilă a muşamalei. Dar muşamaua e chiar prototipul anonimului levantin. E acolo un design de o opulenţă extraordinară, foarte recompensator vizual. Pe de altă parte, e un material ce ne aduce aminte de bunătăţile culinare ale bunicii şi de reveriile de după-masă în jurul unui imprimeu cu floarea-soarelui. Expoziţia este povestea vizuală a unei Românii personale, România Anei Bănică şi a muşamalei pătate cu multă atenţie şi afectivitate juvenilă. Ana, spui că muşamalele îţi plac, că sînt foarte frumoase. Eşti ironică sau chiar îţi plac? Ana Bănică: Chiar îmi plac. Cînd le privesc, îmi tresaltă ochiul. Eu le găsesc chiar rafinate. Dan Popescu: Kitsch-ul e deja o categ
