Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Detergentul de mase

Publicat in Dilema Veche, miercuri 2 martie 2005 ·

Spre deosebire de oamenii obişnuiţi, noul om nou este mult mai bine spălat pe creier şi împrospătează. Vechiul om nou avea gîndurile suficient de albe, dar împrăştia în jur o senzaţie de prăfuială. Sistemul inventat de specialiştii noştri s-a dovedit mult mai eficient în îndepărtarea striaţiilor, iar creierul noului om nou luceşte imaculat. Simţi cu adevărat că i s-au curăţat ridurile! (Nu încercaţi cu scotch la domiciliul dvs.!) Vechiul om nou a ajuns destul de ieftin, deşi e pe cale de dispariţie. În noua formulă Mini Prix, noul om nou are un ambalaj mult mai atractiv şi un preţ pe măsură. Nu foarte scump totuşi, dacă socoteşti în euro (cam o zecime dintr-un ajutor de şomaj în Germania). Pe vechiul om nou nu ştiai niciodată cum îl cheamă, dar noul om nou iubeşte etichetele. Le schimbă - e drept - foarte des, dar preţul rămîne, dacă socoteşti inflaţia, cam acelaşi. La tot atîţia bani îţi iei ori Account, ori Officer, ori Assistant, ori Clerk, ori Coordinator, ori Hostess, ori Manager. Senior sau Junior, Second sau First - nu contează cifra, ca la E-urile alimentare. De fapt, ar putea să le spună chiar aşa: "Oana, G476-3-ul de la producţie" sau "Cristi, F322-ul de la recepţie". Poate că la început s-ar supăra, dar după un timp s-ar obişnui. Cu noul sistem de curăţare a creierului, noul om nou are o capacitate de adaptare extraordinară. Spre deosebire de vechiul om nou care nu prea ştia să lucreze cu computerele, noul om nou lucrează ca un computer. Pînă cînd specialiştii lor vor crea primul model de inteligenţă artificială, specialiştii noştri au creat primul model de programare naturală. Procesorul

noului om nou poate compila şi executa pînă la de 1.000 de ori pe zi orice fel de instrucţiune simplă de genul "Un pic mai pe target!" (totuna cu "Mai mult focus pe segmentare!"). Chestie care pe omul obişnuit s-ar putea să-l plictisească sau să-l scoată din

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 14 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum o ora
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum o ora
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Un Ferrari de 440.000 de euro, distrus de un șofer într-un test de viteză, înainte de a fi cumpărat

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Germania a scăpat ca prin minune după ce a distrus un Ferrari SF90 Stradale de 1.000 de cai putere într-un accident pe autostrada 33, în apropiere de Bielefeld.

INS: Rata şomajului a scăzut cu 0,2 puncte procentuale în luna ianuarie, la 5,5%, faţă de decembrie 2024

News.ro acum 33 minute
Rata şomajului în luna ianuarie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,5%, ȋn scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea ȋnregistrată ȋn luna decembrie 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”Rata şomajului în luna i

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum o ora
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

FOTO Patru persoane implicate într-un accident dintre un camion și un autoturism. Două au rămas încarcerate

Botosani News acum 25 minute
Patru persoane au fost implicate, marți, într-un accident rutier care s-a produs între un camion și un autoturism. Două persoane au rămas încarcerat după coliziunea dintre un camion și un autoturism, pe raza localității Căsoi, comuna Poiana Stampei,

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°