Iar se încălzeşte vremea, se topesc zăpezile, vin ploile şi se revarsă rîurile. Iar se plîng oamenii că le-a inundat apa ogoarele sau că le-a luat "agoniseala de-o viaţă". În fiecare primăvară acelaşi necaz. Ba, uneori el vine chiar de două ori în acelaşi loc. Mi-aduc aminte de un caz în care un rîu ieşit din matcă a inundat o margine de sat. Hidrologii au avertizat că inundaţia s-ar putea repeta. Au venit soldaţii şi au îndiguit rîul cu saci de pămînt. Ţăranii se uitau la ei şi se tînguiau de nenorocirea pe care le-a dat-o Dumnezeu. Noaptea însă, unii dintre ei s-au dus la rîu şi au scos pămîntul din saci fiindcă aveau nevoie de el. Digul s-a slăbit. A venit apa mare şi a luat tot satul pe sus. Cu sacii furaţi cu tot... Atunci cînd satul nu e lîngă o apă rebelă, există destule alte necazuri pe care natura în sine şi natura lor proprie, le face ţăranilor. Prin sudul ţării, de exemplu, mulţi au viţă de vie, aşa numitele soiuri hibride. Într-un an plouă prea mult, strugurii nu se coc destul şi vinul iese acru. În alt an, e destul soare, dar vin graurii şi fac pagubă. Cînd nu sînt graurii, vine cîte o mană cu efecte şi mai rele. Apoi, de fiecare dată, strugurii se culeg de pe tarlale mai repede decît ar fi cazul pentru că, îndată ce unul începe culesul, toţi ceilalţi se reped şi ei să-şi strîngă recolta. Cine o lasă mai mult riscă să-i fie culeasă de vecini. Vinul iese, bineînţeles, tot acru. Şi roşiile sînt cu probleme. Dacă vine grindina le strică.

Şi cam în fiecare an vine cîte o grindină...Exemplele sînt nesfîrşite. Le poţi afla şi din piaţă. Necazurile ţăranilor, ca şi reclama, fac parte din comerţ. Aflu însă că în regiunea Timişoarei nu sînt niciodată inundaţii, deşi zona ar fi prielnică unui asemenea fenomen. În urmă cu vreo două sute de ani, un inginer olandez, trimis de administraţia imperială de la Viena, a făcut un proiect şi a reglementat cursur