Dacă cei preocupaţi intens, astăzi, de problemele intertextualităţii s-ar întoarce la anii '30 ai secolului trecut, ar descoperi un subiect generos, mai întâi în raporturile dintre literatura S.-F. scrisă de Čapek şi romanul, de aceeaşi factură, al lui Felix Aderca, cel care a tradus în româneşte piesa futurologică R.U.R., a scriitorului ceh. Şi apoi, în aceeaşi arie de interes se situează problema avatarurilor romanului Oraşe scufundate. Elementele de paratext (titlu, prefaţă, prolog) ce-l escortează, întâlnite numai în forma princeps, apărută în revistă ("Realitatea ilustrată", 1932), suprimate sau prefăcute până la forma publicată în volum sunt expresive pentru personalitatea autorului. Reactualizarea acestor detalii este la fel de importantă pentru istoria literaturii, cât şi pentru cunoaşterea convingerilor estetice şi autoexigenţei scriitorului. Cu atît mai mult cu cât nici Călinescu, mai întâi ca recenzent al romanului ("Adevărul literar şi artistic", 1937) şi mai apoi în Istoria literaturii..., nu ia în consideraţie, analitic, decât forma apărută, în volum, în 1937, sub titlul Oraşele înecate. Nu aminteşte nimic despre artificiile paratextuale publicate în revistă şi eliminate la editarea romanului în volum, după cinci ani. Sunt documente de atelier, semnificative pentru avatarurile unei opere şi, în plus, datează opiniile lui Aderca faţă cu romanul românesc la acea oră. Abia Florin Manolescu, în Literatura S.F., deşi cartea lui Aderca e aici mai mult semnalată decât analizată, ia parţial în discuţie varianta din revistă. Aminteşte ceva din ceea ce au neglijat şi contemporanii scriitorului şi cei ce au prefaţat reeditarea romanului, operă care îl clasicizează pe Aderca în literatura europeană a genului. Din neglijenţă tradus până acum numai în germană, credem că acest roman ar fi solicitat de mai multe limbi europene. Am întâlnit la cursurile de vară un