Merită să citiţi romanul de debut al tinerei Olga Lossky, Recviem pentru un cui, apărut anul trecut la Gallimard şi tradus acum de Doina Jela-Despois la Editura Curtea Veche. E uimitor cum reuşeşte fata asta născută în 1981 la Paris, dintr-o familie rusească stabilită de trei generaţii în Occident, să-şi imagineze atît de veridic viaţa dintr-un apartament moscovit "în comun", sub regimul sovietic. Ieşită de sub mantaua lui Gogol, combinaţie de Bulgakov cu Ilf şi Petrov
plus filosofii ortodoxismului, povestea bătrînului Fiodor Vasilievici şi a colocatarilor din "cuibul de caţe" promiscuu, obsedaţi de sărăcie, suspiciuni şi corupţie, are culoare şi mişcare cinematografică, umor absurd şi patetisme tipic slave. Şi mai are acea intuiţie a tragicomediei emoţionante, echilibristică pe coarda dintre rîs şi plîns, deasupra unor abisuri sufleteşti, pe care probabil artiştii ruşi o poartă în genă. Adriana Bittel mergi pe mîna mea
Merită să citiţi romanul de debut al tinerei Olga Lossky, Recviem pentru un cui, apărut anul trecut la Gallimard şi tradus acum de Doina Jela-Despois la Editura Curtea Veche. E uimitor cum reuşeşte fata asta născută în 1981 la Paris, dintr-o familie rusească stabilită de trei generaţii în Occident, să-şi imagineze atît de veridic viaţa dintr-un apartament moscovit "în comun", sub regimul sovietic. Ieşită de sub mantaua lui Gogol, combinaţie de Bulgakov cu Ilf şi Petrov
plus filosofii ortodoxismului, povestea bătrînului Fiodor Vasilievici şi a colocatarilor din "cuibul de caţe" promiscuu, obsedaţi de sărăcie, suspiciuni şi corupţie, are culoare şi mişcare cinematografică, umor absurd şi patetisme tipic slave. Şi mai are acea intuiţie a tragicomediei emoţionante, echilibristică pe coarda dintre rîs şi plîns, deasupra unor abisuri sufleteşti, pe care probabil artiştii ruşi o poartă în genă. Adriana Bittel mergi pe mîna mea
