Asasinatele nu au loc doar în închisori şi lagăre de concentrare, ori noaptea în locuri pustii: ele se pot petrece şi la lumina zilei, de faţă cu toată lumea, într-un timp lung (ani la rînd), procedîndu-se cu oarecare blîndeţe. Scriitorul Radu Petrescu a reprezentat una dintre victimele desemnate ale modului dictatorial de a te răfui cu intelectualii. Toată viaţa sa matură n-a fost decît un lung asasinat.
Istoria recentă a alcătuit, în sfîrşit, o tragică listă aproape completă de scriitori români, victime ale comunismului. Ştiam despre figurile emblematice ale lui Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, N. Steinhardt ori Constantin Noica. Examinări mai atente scot la iveală o altă galerie de arestaţi şi proscrişi, acablantă prin cantitatea enormă a personajelor de primă mărime aflate aici, de la I. D. Sîrbu, Şt. Aug. Doinaş, Ion Negoiţescu, Alexandru Paleologu, Nicolae Balotă şi Petre Pandrea la Ovidiu Papadima, Edgar Papu, Marcel Petrişor, Ion Petrovici, Dinu Pillat ori I. Peltz.
Conform unor criterii vizibile, includem în amintita listă pe cei care - din raţiuni politice şi ideologice - au fost scoşi din viaţa publică, arestaţi, torturaţi. Dar unde îşi vor găsi locul cei care, aparent, n-au suferit în nici una dintre situaţiile extreme, dar al căror destin n-a fost mai puţin distrus de o putere politică necruţătoare? Din acest punct de vedere, Radu Petrescu - un exemplu perfect.
E drept că el n-a fost nici dat afară din slujbă, nici arestat, nici torturat, nici supus unei interdicţii exprese de publicare; n-a avut însă viaţa mai puţin modificată, în sens tragic, de regimul politic impus ţării noastre după ultimul Război Mondial. Studentul strălucit, aspirant legitim la o carieră universitară, a ocupat mereu funcţii mizerabile şi subalterne, ce par uneori scoase dintr-un catalog al umorului negru (laborant-zilier la
