Loganu-i maşină pentru ţărani sau fermieri! Aşa au zis ăştia la ştiri! Solenza e frumuşică, nu te faci de rîs cu ea. Nu degeaba a zis patroana să ia numai Solenza şi ea e femeie, iar dacă o maşină ca asta îi place unei femei înseamnă că e ceva de capu' ei, nu-i aşa? Eu, sincer, eram învăţat pe «berlină», îi ştiam toate hibele, da' m-am obişnuit repede cu Solenza..." O conduce fără milă pe hîrtoapele de pe străduţe, undeva prin spatele bulevardului Magheru, apoi încalecă linia de tramvai şi ne pomenim în piaţa Galaţi. "Ce aveţi acasă?". "O «berlină» din '92. Toată ziua meşteresc la ea! Da' e bună de dus la ţară... Nevastă-mea vrea un Tico, da io să n-aud de Tico! Să-şi ia ea Tico să meargă cu ea la Cora, că numa' de asta-i bună! I-am zis: ce vrei, să ne sufle vîntul de pe şosea, la mama dracului în porumbi?! Cu trotineta aia n-ajungi departe!". "N-aţi vrea o Solenza?" "Sigur că aş vrea, da' n-am bani!" Cu Solenza firmei are o relaţie strict profesională. N-o cruţă, n-o iubeşte, dar nici indiferentă nu-i e. Are grijă de ea, la limita bunului-simţ, dar maşina e depersonalizată. I-a lipit o iconiţă pe bord şi cam atît. "Io cînd m-am apucat de taximetrie, m-am apucat cu maşina mea. Asta era prin '96! Tot cu o «berlină», dar nu cu asta pe care o am acuma. Era Dacia lu' socră-miu. Roşie. Bună maşină! Pot să zic că mi-a părut rău de ea cînd am dat-o! Era plină de hibe şi la motor şi la schimbătoru' de viteze, dar io i le ştiam pe de rost! Credeţi, dom'şoară, că dacă eram noi doi pe atunci, io cu maşina mea, vă mai duceam pe unde ziceaţi dumneavoastră? Eram liber profesionist, io mi-alegeam drumu'! Mă feream ca de dracu' de anumite străzi, mi-aduc şi acuma aminte că ocoleam Calea Plevnei, că nu mergeam pe Prelungirea Ghencea încolo... Nu mergeam şi gata, coboram clientu' din maşină, dacă se apuca să comenteze. Păi, doar nu era să-mi distrug io maşina, că dup'aia ce făc