Lucruri obscure

Ca Orfeu, cânt

moartea pe strunele vieţii

şi frumuseţea pământului

şi a ochilor tăi care adună cerul,

lucruri obscure, s-ar zice.

Nu uita că dimineaţa a fost

şi a ta, când patul ţi-era

umed de rouă şi garoafa

îţi dormea pe inimă, vezi urma

fumului cum se ridică,

trece aproape de tine.

Cu struna liniştii

întinsă de-a lungul sângelui,

făceai inima să-ţi cânte.

Buclele ţi s-au transformat

în crinul de umbră al nopţii

şi văpaia neagră a întunericului

din nou îţi mistuie chipul.

Iar eu nu-ţi mai aparţin.

Acum plângem separaţi.

Dar, ca Orfeu, cunosc

viaţa pe struna dragostei

şi adun albastrul

ochiului tău închis pe vecie.

Toate zilele

Războiul nu mai trebuie declarat,

ci continuat. Absurdităţile

au devenit normale. Eroii

nu se mai aruncă în luptă. Cei slabi

combat în linia întâi.

Uniforma de azi e răbdarea

şi medalia prinsă pe inimă

e o sărmană stea a speranţei.

Conferită

când nu mai urmează nimic,

când tobele au amuţit,

când inamicul e doar un sol

şi cerul s-a acoperit

de umbra înarmării permanente.

Medalia conferită

pentru dezertare din cazarmă,

pentru că te arăţi curajos cu prietenul,

pentru trădarea secretelor nedemne

şi ignorarea @