* Jeffrey A. Kottler, Jon Carlson, Mumia de la masa din sufragerie. Cele mai neobişnuite 32 de cazuri de psihoterapie, traducere de Adina Avramescu, Editura Trei, 2004. Din decembrie trecut, cînd am coordonat un dosar dilematic despre psihanaliză, m-am trezit nu doar cu o sumedenie de reproşuri, dar şi cu o avalanşă de noutăţi editoriale în domeniul neuro-psihoterapiei. Subiectul, incitant în sine şi de-o actualitate sîngeroasă (conform unei statistici recente, 80% din populaţia României ar avea nevoie dacă nu de tratament psihiatric, măcar de consiliere comportamentală) pare să intereseze nu doar editurile specializate - Editura Trei şi Editura "Fundaţiei Generaţia" - dar şi pe cele "generale", ca Humanitas, Polirom, Gramar, Curtea Veche ş.a. Am citit cu mare interes o serie de romane psy (de la Paramneziile lui Ion Vianu, la Trauma de Hélène Duffau sau O întîmplare ciudată cu un cîine la miezul nopţii de Mark Haddon), iar despre unele am şi scris, deşi cred că, aşa cum nu există roman istoric, nu există nici roman psy. Am răsfoit, ca orice profan, cartea profesorului Radu Olinescu, Despre emoţii şi stres, şi mi-am făcut testul practic "Cît de vulnerabili sînteţi la stres?". Am bifat, ca un cititor de profesie, volumul de Terapii cognitive de Jean Cottraux. Şi-am pus deoparte, pentru zile mai liniştite, cîteva tomuri prea serioase, şi altele prea opimist-jucăuşe. Recunosc, m-au interesat, în toate aceste volume, mai degrabă poveştile, limbajele de graniţă şi genul acela de diversitate/diversiune epică pe care o căuta Dostoievski în faptele diverse din ziare. Mumia de la masa din sufragerie, la fel ca antologia doctorului Sacks, Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie, apărută recent la Humanitas, satisface toate aceste trei condiţii de care literatura care se scrie azi, la noi, se fereşte ca dracu' de... postmodernism. Dar asta e altă poveste. În ancheta ma