A existat o vreme în care jazz-ul era un fel de manea, asociată însă nu cu mahalaua, ci cu burghezia. Nu reprezenta "farmecul ei discret", ci trambulina către decadenţă. Cel puţin aceasta era perspectiva eroului lui Hesse din Lupul de stepă. Multe lucruri s-au schimbat de atunci, jazz-ul achiziţionând un prestigiu cultural substanţial. Acest fapt s-a reflectat şi pe marile ecrane. Nu mă refer doar la Bird regizat de Clint Eastwood. Deja înainte de acesta apăruseră Cabaret
(1972) şi All That Jazz (1979), care se difuzează pe HBO. Există o legătură între aceste două filme şi Chicago, despre care vorbeam într-o cronică anterioară, iar acea legătură este Bob Fosse, cel responsabil pentru succesul acestei triade.
Musicalul era un gen considerat de mulţi superficial. De obicei, oferea o variantă de basm modern, decoruri şi costume luxoase, femei frumoase, cântece vesele, povestiri mult prea exuberante pentru a se limita la cuvinte. Alături de Hair al lui Milos Forman, filmul All That Jazz a constituit o dramatică schimbare de perspectivă şi de direcţie a acestui gen, ce poate fi redenumit "musicalul pentru depresivi" care, recent, a culminat în Dancer in the Dark al lui Lars von Trier.
Pentru Bob Fosse, una dintre cele mai volatile figuri ale scenei moderne, acest lungmetraj, oricum introspectiv, a fost premonitoriu: a murit exact la fel ca alter ego-ul său din film, hiper-stresatul regizor dependent de ţigări, alcool, pastile şi de sex episodic Joe Gideon (Roy Scheider). Filmul e mai mult decât un "roman ŕ clef" despre realizator. Totul e decadent, glamour ieftin, şi iluzia puterii pe care ţi-o dă "show-bizul" e sărutul morţii pentru protagonistul acestui film semi-biografic. Fosse combină abilităţile sale regizorale şi experienţa lui din teatru pentru a deconstrui clişeele musical-ului Hollywoodian, pentru a dezvălui promiscuit
