Să recapitulăm: fostul Guvern a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Comisia Europeană a considerat că România încă mai are multe de făcut, aşa încît şi-a rezervat o "clauză de salvgardare", care poate fi activată oricînd şi poate amîna aderarea cu un an. La vremea respectivă, presa n-a apucat să se bucure prea mult de - totuşi - încheierea formală a negocierilor, căci ideea unei clauze, care ne poate întîrzia aderarea, avea un potenţial mai mare de punere în mişcare a adrenalinei. Iar presa română - care trăieşte din, pentru şi întru mişcarea adrenalinei - a scris pe tema cu variaţiuni "ne integrăm cu clauza deasupra capului". Guvernul actual nu are altceva de făcut decît să respecte angajamentele celui anterior: "ei, europenii" n-au negociat cu Năstase ori Tăriceanu, nu-i integrează în UE pe Iliescu sau pe Băsescu, pe care îi consideră "doar" reprezentanţi legitimi ai României. Aşa încît "cursa contracronometru" (altă formulă preferată a jurnaliştilor) continuă, oficialii români merg din cînd în cînd la Bruxelles - cum e şi normal - să spună cum mai stăm cu progresele, oficialii europeni vin din cînd în cînd la Bucureşti să vadă cum mai stăm cu întîrzierile ş.a.m.d. Presa are în continuare ce ronţăi, iar "clauza de deasupra capului" a devenit între timp nodul chestiunii, firul epic conducător, sursa de suspense, ce mai tura-vura, mişcătoarea principală de adrenalină a neamului. Scoşi din "zona gri" a sentimentelor confuze postcomuniste şi precapitaliste, mînaţi în luptă de "orizontul 2007", avem o ocupaţiune mintală pe care presa ne-o ţine zilnic vie: "aderăm au ba la 1 ianuarie 2007?", cu varianta "ne amînă sau nu ne amînă?". Oleacă de fatalism străvechi, o oarecare atmosferă de concurs TV cu premii şi morga obşnuită a cîtorva analişti politici contribuie la instituirea unui climat de aşteptare întrebătoare şi la răspîndirea în mase a senza