Naravurile politice sunt grele si nu se scutura cu una, cu doua. Decebal Necsulescu, Traian Necsulescu, generalul Stamatescu, Platon Stamatescu ... 4 personaje dintr-o piesa de teatru. Celebra, de altfel, tocmai pentru ca se numeste „...Escu".
Si pentru ca vorbeste despre politica, despre traseismul politic, despre incrancenarea pentru a obtine vreo pozitie privilegiata in politica, despre moravuri politice. Cu principiul machiavelic pe post de crez politic, un cutarescu se arunca in lupta si nu se lasa pana nu ajunge sus.
Iar intre piesa de teatru (ce apartine unui cunoscut „escu", Tudor Musatescu) si linia de presedinti ai Romaniei s-a creat o interesanta paralela: de 40 de ani, romanii au, drept presedinte, cate un „escu": Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu. Nici o alternanta, nici o variatie.
Imaginea de la varful politicii incepe sa semene cu un scenariu stiintifico-fantastic, in care cei care se pretind zei isi iau, obligatoriu, particula „escu" la coada numelui, acest tertip fiind calea inspre marire.
In timpul primului „escu", am trait cu teme facute la lumanare, cozi la paine, calorifere reci, frica parintilor de a avea telefoanele ascultate, mersul la biserica pe ascuns, ratii si multe altele.
Al doilea „escu" ne-a invatat ca „meandrele concretului" ajuta foarte mult la pacalirea poporului, iar „sinergia faptelor" il propulseaza tot pe el in frunte, cu tot cu metehnele comuniste si limbajul de lemn. Diferenta dintre cei doi este de 14 ani de conducere, in favoarea primului. A lui Ceausescu.
Dintr-o fericita intamplare, Constitutia Romaniei s-a desteptat si al doilea „escu" nu-l mai poate nici macar egala pe primul, ca numar de ani de presedintie. Daca ambitia
