Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât ne costă reabilitarea iluminatului public?

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 3 martie 2005 ·

În Sighişoara, noaptea va fi în curând ca ziua. Reabilitarea sistemului de iluminat public îi costă pe sighişoreni 900.000 de euro.î

După negocieri care au durat aproximativ opt luni, primăria e pe cale să încheie în aceste zile contractul cu firma Luxten pentru modernizarea reţelei de iluminat public stradal. Începerea efectivă a lucrărilor depinde însă de… starea vremii. Odată ce vom avea parte de temperaturi normale pentru acest anotimp, va debuta şi prima etapă a reabilitării, montarea stîlpilor în centrul oraşului. Fiecare stâlp va avea câte două lampadare: unul va lumina partea carosabilă, celălat trotuarul. Stâlpii au fost aleşi în aşa fel încât să nu facă notă discordantă cu peisajul arhitectural al zonei centrale. Conform auditului realizat în vara anului trecut de firma Luxten, sistemul de iluminat public din Sighişoara funcţionează la doar 80% la sută din capacitate. Restul îl reprezintă corpurile de iluminat fără lămpi, fără siguranţe, dispensoare sau condensator de filtrare a tensiunii. Apoi, corpurile de iluminat sunt foarte vechi, o parte din stâlpii din teren nu sunt utilizaţi pentru că nu au reţele de alimentare, iar aproximativ 55% din totalul surselor de iluminat sunt supradimensionate din punct de vedere energetic, fără ca acest lucru să se regăsească în calitatea iluminatului. Primăria a încercat să remedieze această situaţie jalnică la începutul anului 2005, când a început să înlocuiască becurile arse.

Cei 900.000 de euro necesari pentru reabilitarea întregului sistem de iluminat public din Sighişoara vor fi asiguraţi printr-un credit furnizor – firma Luxten va contracta această sumă, iar termenul în care primăria trebuie să o returneze, în rate, este de şase ani.

Aleşii locali au aprobat în urmă cu o săptămână Regulamentul serviciului de iluminat public în Sighişoara, care stabileşte normele, executarea, recepţionarea, uti

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°