La 23 de ani, Olga Lossky are deja promisiunea unei cariere literare asemanatoare conationalilor sai Berberova sau Makine. Comentatorii micului ei roman de debut au vorbit deja despre farmecul slav al povestirii si i-au asezat arta narativa in descendenta unui Gogol. Cert este ca, pe fondul unui interes crescut in ultimii ani in spatiul francofon pentru literatura autorilor orientali, Recviem pentru un cui aduce iar in prim-plan un scriitor cu ascendenta ruseasca.
Daca in Masenka, romanul scris de Nabokov la 27 de ani, cadrul actiunii este o pensiune berlineza a anilor ’30, unde traiesc citiva emigranti rusi, in Recviem... avem imaginea unui camin social din Moscova stalinistilor ani ’50...
unde traiesc la comun citeva familii sarace. Fiodor Vasilievici este un batrin singur, vesnic infometat, invalid de un picior („trup de mort“), posesor al citorva umerase strimbe si chirias provizoriu al unei camere sordide. Bucataria si baia sint incaperile comune in care destinele tuturor se intersecteaza zilnic. Traiul colectiv spulbera intimitatea si ii obliga pe fiecare dintre (co)locatarii apartamentului comunitar la o confruntare permanenta cu obsesiile, resentimentele si amenintarile cu denuntul la administratie ale celorlalti. Tensiunile degenereaza la tot pasul, pentru ca traiul sarac si in comun accentueaza bolnavicios instinctul proprietatii si pe cel al conservarii. Motto-ul cartii este de o ironie crunta: „Iata, ce placut si ce dulce este sa locuiasca fratii impreuna“ (Psalmul 133).
Gasirea unui banal cui, batut apoi in perete si de care Fiodor va agata un tablou uitat si regasit intr-un dulap prafuit, are semnificatia unui eveniment. Peisajul tabloului este semnificantul copilariei, iar batrinul e predispus exilului iluzoriu in memorie, dincolo de prezentul rezumat la asteptarea perpetua a unei pensii mizere, desi amintirile in sine
